Următorul salt tehnologic în segmentul smartphone pare să fie legat de modul în care este integrată camera selfie în ecran. Oppo a prezentat deja din 2019 o cameră selfie sub ecran, iar Huawei şi Xiaomi ar fi lucrat la rândul lor la ceva similar, ca şi Samsung de altfel. Totuşi la nivel comercial nu avem un smartphone de gen, dar ZTE ar putea avea premiera prin modelul Axon 20 5G.
Dintr-un comunicat de presă emis de compania chineză aflăm că ZTE Axon 20 5G va fi primul telefon cu camera selfie sub ecran. Va debuta pe 1 septembrie, deci e posibil să îl vedem la IFA 2020. Se pare că handsetul folosește o tehnologie/soluţie de la Visionox pentru camera de sub ecran. Visionox confirmase de luna trecută că a început producţia în masă de componente aferente.
Trebuie spus şi că ZTE Axon 20 5G nu este un flagship, ci doar încă unul dintre acele telefoane din noul segment super high midrange. Va avea un procesor Snapdragon 765G, un ecran OLED de 6.92 inch cu rezoluţie Full HD+ şi a fost listat recent pe TENAA. Acea listare menţiona şi 3 variante de RAM şi stocare: 6 GB, 8 GB şi 12 GB RAM şi 64, 128 şi 256 GB stocare.
Avem şi slot microSD, iar în spate găsim o cameră quad cu senzor principal de 64 MP, alături de o cameră ultrawide de 8 MP, una Bokeh de 2 MP şi una Macro de 2 MP. Cât despre camera selfie cea nouă de sub display, aceasta ar avea 32 MP. Conform preşedintelui ZTE Mobile Business, Ni Fei, un test în orb al camerei selfie noi a indicat faptul că lumea nu observă diferenţe în calitatea capturii foto selfie faţă de o cameră standard.