După Mobicastul 50, cel aniversar e rândul podcastului cu numărul 51, care în mod clar se axează pe Windows 10 și prezentarea sa oficială. Aflați din start că avem două noi concursuri pentru voi, care vă aduc ca premiu un telefon Karbonn Titanium S6 sau o tabletă Allview Wi8G cu Windows 8.
în acest Mobicast am menționat și că Samsung Galaxy S6 ar putea veni cu un corp care combina metalul cu sticlă și cu un design unibody. Am văzut tot mai multe zvonuri despre Samsung Galaxy S6 și faptul că acest model nu ar putea folosi un procesor Qualcomm Snapdragon 810, pentru că se supraîncălzește și Samsung ar fi optat pentru un CPU Exynos în locul acestuia. în ciuda acestui lucru, LG afirma că Snapdragon 810 nu se supraîncălzește pe LG G Flex 2.
între timp operatorul japonez KDDI a lansat o serie de telefoane interesante, printre care și modele Sharp cu clapeta și carcasa rezistenta la apă, dar și un model cu design metalic și unul cu margini reduse ale ecranului. Acesta din urmă vine cu tehnologia Emopa, un asistent virtual care vorbește neîntrebat și stabilește o legătură emoțională cu utilizatorul.
Kyocera a lansat tot prin KDDI un telefon pentru cei în vârstă, iar revenind pe plan local, Allview a anunțat tableta Viva Q7 Satellite, un terminal cu ecran de 7 inch, GPS și preț de 299 lei. Tableta suporta o rezoluție de 480 x 800 pixeli și vine cu procesor quad core, 512 MB RAM și 8 GB stocare, plus o cameră de 2 MP în spate. HP a anunțat la rândul său două tablete, modelele Pro Slate 8 și Pro Slate 12. Ele vin cu ecran de 7.9 inch și 12.3 inch, plus Android 4.4 ca OS.
La bordul terminalelor se afla procesoare Snapdragon 800, 2 GB RAM, iar Slate Pro 12 oferă o rezoluție de 1600 x 1200 pixeli, în vreme ce Pro Slate 8 oferă o rezoluție de 2048 x 1536 pixeli. Tabletele vin cu un stylus special cu tehnologia Qualcomm Snapdragon Digital Pen, care scrie pe hârtie sau orice altă suprafață. HP Pro Slate 8 costă 449 dolari, iar HP Pro Slate 12 costă 569 dolari.
Oppo a lansat între timp un phablet numit Oppo U3, care costă 569 de dolari, iar acesta vine cu un display de 5.9 inch, blitz frontal, procesor octa core, 2 GB RAM și 16 GB stocare. Terminalul include o cameră principală de 13 MP, o cameră frontală de 5 MP, iar tot la nivel local, Utok a lansat tableta 900q, care vine cu display de 9 inch, procesor quad core și preț de 399 lei.
Acest mode dispune de un procesor quad core Rockchip, 1 GB RAM, 8 GB stocare, o cameră de 2 MP și slot microSD. Am descoperit și o companie interesantă, Torque, din Filipine, care a lansat în ultima săptămână 2 tablete și 2 telefoane cu camere rotative. Telefoanele Samsung Galaxy A sunt gata să sosească în România, având un eveniment oficial programat în acest scop pe 27 ianuarie. Aflați că Galaxy A7 măsoară 6.3 mm în grosime, iar toate modelele noi vin cu carcase din metal și camere foto de 5 MP selfie.
Galaxy A3 costă 1.549 lei la eMAG.ro, iar Galaxy A5 costă 2.099 lei pe eMAG.ro. Samsung Galaxy S6 ar urma să fie lansat pe 2 martie la MWC 2015, iar zvonurile vorbesc despre 4 GB RAM și o cameră de 20 MP în spate. HTC One M9 va sosi pe 1 martie între timp, la MWC 2015, invitația pentru presă fiind deja trimisă. Acest flagship HTC va avea un display Full HD de 5 inch, camera de 20 MP în spate și camera frontală de 13 MP, în vreme ce designul va fi similar cu al lui HTC One M8, dar cu mici modificări.
Au avut loc foarte multe scăpări ale lui HTC One M9, dar și ale unui misterios HTC One M9 Plus. Acesta este un phablet, care a apărut în primele imagini și benchmarkuri și include un ecran Quad HD de 5.5 inch, procesor Snapdragon 810 și 3 GB RAM. Acest model are o cameră duala, buton Home în stil Samsung, scanner de amprente și difuzor BoomSound doar în zona superioară. între timp LG a confirmat că LG G4 nu va sosi la MWC 2015, dar va fi lansat după.
Evenimentul săptămânii a fost cu siguranță debutul lui Windows 10, pe 21 ianuarie, iar platforma va fi accesibilă pentru insideri de săptămâna viitoare, în vreme ce versiunea pentru mobil va sosi pentru insideri la început de februarie. Windows 10 va fi disponibil sub formă de upgrade gratuit pentru utilizatorii Windows 8 și 7 timp de un an, el rămânând apoi în posesia utilizatorului pe durata vieții terminalului lor.
Cei care nu fac actualizarea gratuit la Windows 10 în primul an, vor trebui să plătească pentru OS. Pe desktop vom primi Cortana, cu căutare pe web și notificări pop up, iar pe mobil primim un fundal în spatele tile-urilor și o zonă de setări mai bine organizată și curată. Există și o tastatură redimensionabila și care poate fi mutată pe ecran, în Win 10 pe mobil, iar notificările din Action Center se afișează și pe mobil, PC sau tableta.
OneDrive va primi funcții muzicale, iar fotografiile vor putea fi văzute în aplicația Photos, care e cross platform. Microsoft a anunțat că va oferi o aplicație Xbox pe PC, care va permite streaming de jocuri de pe Xbox One pe computer și va exista și o funcție DVR pentru gaming. Windows 10 va ajunge pe Xbox One, după cum am aflat. Project Spartan este noul browser anunțat de Microsoft pentru Win 10 pe mobil și PC, iar el suporta atât input touch, cât și prin tastatura sau mouse.
Browserul include funcții că Reading List, suport PDF și are o viteză crescută față de orice rivali, plus un meniu dropdown cu funcții de partajare. A fost anunțat și DirectX 12, dar și Microsoft Hololens, o pereche de ochelari holografici pentru divertisment și munca. Acești ochelari vor permite interacțiunea cu elemente 3D virtuale, printre altele. A fost anunțat și Surface Hub, un display 4K de 84 inch, cu suport touch și stylus dedicat.
Office va fi integrat în Windows 10 gratuit și primește o nouă interfața touch pe telefon și tableta. Windows 10 are interfața mai plată, noi iconuri și mai puțin gloss decât înainte. Am trecut apoi la răspunsurile pentru întrebări, peste 80 la Mobicast 50. Ați aflat cu ce am filmat videocastul, ce merită ales acum între iPhone 6 și Galaxy S5, ce PC folosesc, dacă merită un Galaxy S4 plus 200 lei date pe OnePlus One și dacă există red ring of death pe Xbox One.
Am prezis și telefonul anului 2015, comparat PS Vita cu Nintendo 3DS XL și discutat despre muzica mea preferată, dar și oferit predicții pentru OnePlus Two. Ați aflat și părerea mea despre cel mai bun portar din lume, despre serialul Umbre și despre LG G Flex 2. în secțiunea Diverse am vorbit despre finalul dezamăgitorului sezon 4 din American Horror Story, în care personajul Dandy a fost singurul lucru bun, dar și despre cele mai noi jocuri pe care le-am testat pe mobil.
E vorba despre Block Amok, în soi de domino cu lemne și tunuri, Sonic Dash, un endless runner cu ariciul Sonic sau NHL Smash, un fel de Flick Soccer cu pucuri de hockey. Am discutat despre un restaurant și pub nou, ambele redeschise în București de curând: Simbio și Vamă Veche la Pirați, primul un restaurant bio eco și al doilea un pub de rockeri. Am vorbit și despre filme, despre faptul că mă tentează să văd Birdman și că Jared Leto e noul Joker din Batma.
Revenind la jocuri, a fost anunțat Dungeon Hunter 5 pentru mobil și tableta, iar GTA Online e atractiv, dar are misiuni enervante, precum cea cu elicopterul și valizele. Cam acesta a fost Mobicast 51, nu uitați să participați la concursuri și să ne urmăriți pe Twitter, Facebook, Google+, YouTube, site și Forum.
​