Cu problemele cu site-ul în mare rezolvate, iată că vă prezentăm un nou Mobicast, de această dată podcastul în ediţia 55. Aflaţi că defecţiunile tehnice sunt în curs de remediere totală, iar între timp vă aducem concursuri, unboxinguri şi recenzii noi.
Pentru început, vă oferim la concurs un telefon Allview V1 Viper i4G, un model 4G cu preţ accesibil, dar şi un telefon Philips i908, care se remarcă prin bateria de 3000 mAh, plus tableta Allview Viva Q10 Pro, un model cu rezoluţie la nivel Reţină. Trecem acum la ştiri, cu menţiunea că au apărut noi imagini cu o presupusă dubita Apple, un mini van pe care firmă din Cupertino l-ar folosi fie pentru a testa noi tehnologii în genul lui Street View, fie pentru a inaugura propriul vehicul electric.
Pe acelaşi subiect, aflaţi că Apple ar fi fost acuzată că "fură" angajaţi de la firma A123, producătoare de baterii Li-Ion utilizate pe automobile. Noi presupunem că Apple lucrează la un automobil electric care se va conduce singur, dar mai este cale lungă până acolo. LG a anunţat între timp smartwatchul Watch Urbane, o ediţie mai elegantă de LG G Watch R practic, cu carcasa din oţel inoxidabil, curea din piele şi Android Wear că OS.
Acest model are un ecran POLED de 1.3 inch şi procesor Snapdragon 400. Am descoperit şi sloganul noului flagship HTC, One M9: "onelife". Acelaşi M9 a reapărut în scăpări, cu un ecran Full HD de 5 inch, procesor Snapdragon 810 şi 3 GB RAM, plus cameră de 20 MP în spate. Au apărut şi teasere interesante cu un telefon Allview care ar urma să aducă un scanner de amprente, dar şi un emiţător infraroşu şi funcţie de control TV.
Numele acestui nou venit ar fi Allview X1 Sign/ S1 Sign. Subiectul săptămânii, lunii şi chiar trimestrului pare a fi în continuare Samsung Galaxy S6, care generează un număr impresionant de leakuri şi mai nou şi teasere postate chiar de către Samsung. Ele fac aluzie la o optică deosebită, o viteză ridicată a handsetului şi la o baterie generoasă, plus încărcare rapidă.
Între timp Galaxy S6 Edge a fost testat în benchmarkuri şi ar veni cu un procesor Exynos 7420 şi Android 5.0.2, dotări similare cu ale lui Galaxy S6. Acest model obţine scoruri mai bune decât un iPad Air 2 de exemplu. Tot Galaxy S6 Edge a avut parte şi de o scăpare care îi dezvăluia o presupusă baterie de 2600 mAh, care ar trebui să ajungă şi pe Galaxy S6, teoretic.
Se pare că HTC nu pregăteşte doar telefonul HTC One M9 şi modelul One M9 Plus, care mai nou are doar ecran Quad HD de 5.1 inch, ci şi un HTC Butterfly 3, cu disponibilitate internaţională limitată. El va sosi cu un ecran Quad HD de 5.2 inch şi ar trebui să preia procesorul Snapdragon 810 de pe M9. El ar putea include şi o cameră Duo şi un design din plastic.
Orange România a lansat campania "Ghiceşte Scorul", cu premii în telefoane şi tablete Sony pentru cei care ghicesc scorurile, diferenţele de goluri sau câştigătorii meciurilor din Liga 1 şi adună puncte în următoarele luni. Marele câştigător va fi premiat la vară. Am inaugurat în acest Mobicast şi o secţiune nouă: Fail-ul şi Win-ul săptămânii!
La secţiunea Fail îi avem pe cei de la Qualcomm, care tot nu scapă de reputaţia proastă a lui Snapdragon 810. Mai nou se pare că acest chip îşi scade singur performanţa cu 50% pentru a evita supraîncălzirea în testul GeekBench. Ca să nu mai vorbim de faptul că unele telefoane au fost amânate din cauză să, iar Samsung a decis să nu îl utilizeze pe Galaxy S6.
La secţiunea Win se afla Apple cu automobilul său electric, care fie va schimba lumea, fie nu va exista deloc. Nu cred că Apple îşi va permite să lanseze un vehicul care se nu transforme total industria auto... Proiectul sună bine chiar şi acum când nu ştim mare lucru, sună bine ca potenţial. Apoi am trecut la secţiunea "Întrebări", unde aţi aflat care a fost materia mea preferată la şcoală, la ce luăm notă 3 des, dacă merită să treci de la Galaxy Note 4 la iPhone 6 Plus, dacă mai joc FIFA 15 UT şi ce cred despre Galaxy S6.
Am vorbit şi despre cei mai buni producători de laptopuri, aţi aflat ce telefon folosesc mai des pentru fotografie, dacă Galaxy Note 2 mai merită cumpărat şi dacă un PS3 la 899 lei e o afacere bună. Am vorbit şi despre platforma Steam, am comparat Galaxy Tab S cu iPad Mini Reţină, am vorbit despre desenele Naruto şi despre cât de aproape suntem de o recenzie a telefoanelor din seria Samsung Galaxy A.
În total am avut peste 80 de întrebări la Mobicastul trecut.
În secţiunea Diverse am discutat despre câteva puburi şi restaurante la care am fost recent. Am vizitat Terminus Pub, cu o atmosferă liniştită, muzică plăcută şi ceaiuri bune. Apoi am încercat restaurantul unui concurent Master Chef, cipriotul Bâz. Restaurantul se numeşte Buffalo Bâz şi se afla lângă Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Stadionul Dinamo. Este foarte mic la interior, dar burgerii sunt excelenţi şi preţurile rezonabile, mai ales pentru zona.
Am văzut filmul Whiplash, nomimalizat la Oscar şi care prezintă chinurile unui tânăr toboşar într-o formaţie de jazz, care are cel mai nenorocit profesor pe care vi-l puteţi imagina. Uscat, chel, cu gură spurcată şi mereu gata să îşi păcălească elevii cu partituri false sau să îi facă să cânte fără partituri, J. K Simmons face un rol de Oscar aici. Saturday Night Live a împlinit 40 de ani în weekendul trecut şi a avut o ediţie aniversară de 2 ore şi jumătate, plină de gaguri şi sketchuri bune. Până şi Jack Nicholson a participat la show, împreună cu Martin Lawrence, Adam Sandler, Steve Martin, Alec Baldwin şi toată crema comediei.
În rest, două jocuri v-am recomandat: The Horus Heresy, un joc de strategie gratuit pe Android, din seria Warhammer 40.000 şi Dying Light, care apare pe PC şi PlayStation 4 pe 27 februarie. Este un survival horror cu zombii, în care ziua aduni provizii şi noaptea te ascunzi şi lupţi cu inamicii nemorţi. Cam acesta a fost Mobicast 55, ne vom reauzi la Mobicast 56, ultimul dinainte să purcedem la Mobile World Congress 2015!