Motorola Moto G60 şi Moto G20 se dezvăluie în randări oficiale înainte de lansare

1.901 ori
<b>Motorola Moto G60 şi Moto G20 se dezvăluie în randări oficiale înainte de lansare</b>După ce am văzut Motorola lansând acum o săptămână telefoanele Moto G50 şi Moto G100, luăm acum contact cu următoarele sale modele din aceeaşi seria Moto G. E vorba despre Moto G60 şi G20, ale căror

După ce am văzut Motorola lansând acum o săptămână telefoanele Moto G50 şi Moto G100, luăm acum contact cu următoarele sale modele din aceeaşi seria Moto G. E vorba despre Moto G60 şi G20, ale căror randări tocmai au ajuns pe web. Motorola pare a se axa mai mult ca oricând pe telefoane midrange în acest an.

Motorola Moto G60

Moto G60 a apărut într-o scăpare cu o săptămână în urmă, dezvăluind o parte din dotările sale. Terminalul apare sub numele de cod XT2135-1, XT-2135-2 şi XT2147-1. Ar putea ajunge pe câteva pieţe importante, precum cea din America Latină, Europa şi India. Produsul a fost deja certificat de o autoritate din India. 

Ce surprinde e faptul că Moto G60 ar avea o cameră principală de 108 MP, iar tot în spate găsim un cititor de amprente. Are un ecran de 6.78 inch, Full HD+ cu refresh rate de 120 Hz, iar alături de camera de 108 MP vine una ultrawide de 16 MP, una de 2 MP Macro sau Bokeh. Bateria este de 6000 mAh.

Motorola Moto G20

Moto G20 este un terminal complet nou în această serie, un produs intermediar între Moto G10 şi Moto G30, aşa cum indică şi numele. Judecând după randare, are o cameră selfie într-un breton picătură, iar în spate avem o cameră triplă sau quad, asta pentru că nu distingem foarte clar cel mai de sus senzor.

Se zvoneşte că handsetul ar adopta un procesor modest Unisoc T700, alături de 4 GB RAM şi va avea Android 11 la bord, dar şi o baterie mare de 5000 mAh. A scăpat şi un preţ de 148 de euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×