RAZR 2022 are designul dezvăluit de Motorola, e mai lat şi nu are "bărbie"; Avem și video promoțional

1.943 ori
<b>RAZR 2022 are designul dezvăluit de Motorola, e mai lat şi nu are "bărbie"; Avem și video promoțional</b>Motorola RAZR 2022 e următorul telefon pliabil cu clapetă pe care îl aşteptăm pe piaţă şi judecând după ultimele teasere va aduce schimbări mari de design faţă de predecesori. Ei bine astăzi oficialul Chen Jin (Manager General Lenovo Mobile China)

Motorola RAZR 2022 e următorul telefon pliabil cu clapetă pe care îl aşteptăm pe piaţă şi judecând după ultimele teasere va aduce schimbări mari de design faţă de predecesori. Ei bine astăzi oficialul Chen Jin (Manager General Lenovo Mobile China) a prezentat designul telefonului într-un eveniment restrâns şi avem imagini cu el mai jos.

MOTO RAZR 2022

Succesorul lui Moto RAZR 5G are numele de cod Maven şi pare să fie mai lat decât predecesorii săi. Nu mai are bărbie şi vine cu un ecran OLED pliabil pe mijloc şi cu muchii simetrice. A se remarca totuşi grosimea ramei care flanchează ecranul pliabil. Acele muchii pare şi uşor curbate, iar balamaua vizibilă pe lateral aduce cu cea de la predecesor.

MOTO RAZR 2022

Avem parte şi de un ecran extern, cover mai mare, unul dreptunghiular plasat în mijlocul acelei porţiuni de carcasă. Vedem şi un teaser video, care indică prezenţa a două camere în spate, a unui corp lucios şi a ecranului Cover aprins. Conform scăpărilor recente, telefonul Moto RAZR 2022 va sosi cu un ecran P-OLED de 6.7 inch, care se pliază pe mijloc.

MOTO RAZR 2022

Va aduce o nouă balama, mai solidă, dar şi mai versatilă la deschiderea telefonului, permiţându-ne să îl ţinem deschis la mai multe unghiuri Are şi refresh rate de 120 Hz, iar ecranul exterior va ajunge la o diagonală de 3 inch.

Cameră duală din spate include un senzor principal de 50 MP şi unul ultrawide de 13 MP. La interior se află un procesor Snapdragon 8+ Gen 1, deci clar acesta nu va fi un telefon midrange, ci un flagship. Primeşte şi 12 GB RAM şi 512 GB stocare şi zvonurile afirmă că va costa 1149 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×