Nintendo Switch Pro încă se află în dezvoltare; Consola ar sosi în acest an și ar aduce un display generos și output 4K

1.447 ori
<b>Nintendo Switch Pro încă se află în dezvoltare; Consola ar sosi în acest an și ar aduce un display generos și output 4K</b>Piața consolelor de gaming portabile nu e foarte aglomerată, având în vedere că în prezent există doar doi mari producători: Nintendo și Steam. Ar mai exista acele console cu Windows dezvoltate în China, precum PANDAER X AYANEO, dar rar vezi așa ceva

Piața consolelor de gaming portabile nu e foarte aglomerată, având în vedere că în prezent există doar doi mari producători: Nintendo și Steam. Ar mai exista acele console cu Windows dezvoltate în China, precum PANDAER X AYANEO, dar rar vezi așa ceva în Europa. Nintendo „ne-a păcălit” o perioadă, lansând în urmă cu un an Nintendo Switch OLED, cu mici upgrade-uri față de predecesor. Azi aflăm totuși că mult așteptatul Switch Pro se află încă în dezvoltare și ar putea debuta în acest an.

Informațiile sosesc prin intermediul zvonacului Pixelpar. El susține că noul model ar putea fi prezentat undeva spre finalul acestui an. De asemenea, s-ar păstra form-factor-ul, însă acest dispozitiv ar aduce un display OLED mai mare față de varianta actuală. Rămâne în cărți și dock-ul, iar el ar aduce output 4K pentru televizoare și monitoare prin HDMI. Nu știm încă dacă va suporta refresh rate de peste 60Hz. 

Ne așteptăm ca noua consolă de gaming portabilă să aducă mai mult RAM, dar și un nou cipset NVIDIA Tegra. Un leak recent ne spune că Switch Pro ar putea debuta în luna septembrie a acestui an. Merită menționat că aceeași sursă a oferit informații cu privire la debutul jocului Splatoon 3 pentru Switch OLED în trecut și s-a dovedit de încredere. 

Din păcate, alte informații cu privire la primul Pro din familia Nintendo Switch nu avem momentan. Va trebui deci să așteptăm până la apariția unor leak-uri credibile.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×