Acum o săptămână eram convinşi că HMD Global va prezenta câteva telefoane noi la IFA 2020 în Berlin. Se pare că ne-am înşelat şi nu au adus acolo nici Nokia 9.3 Pureview, nici Nokia 6.3 şi nici Nokia 7.3. Erau în plan şi Nokia 3.4 şi 2.4, dar nici ele nu apar la orizont. Nokia 3.4 totuşi ne cadorisește cu o nouă scăpare, care îi dezvăluie variante de culoare, specificaţii şi preţ.
E departe de a fi prima sa scăpare, pentru de am văzut randări la final de august şi o apariţie în GeekBench cu procesor Snapdragon 460. Avem de-a face cu un telefon de buget aici, accesibil pentru mase, dar totuşi cu ecran mare. Vine cu ecran de 6.5 inch cu rezoluţie de 1600 x 720 pixeli şi aspect 20:9. Se pare că vom avea o cameră selfie decupata într-un orificiu în ecran, una cu rezoluţie de 8 MP. În spate se află o cameră triplă, cu senzor principal de 13 MP, alături de o cameră de 5 MP ultrawide sau Macro şi una de 2 MP Bokeh.
Modulul camerei e circular şi designul aduce cu cel al lui Nokia 5.3. Nokia 3.4 se va livra în varianta de bază cu 32 GB stocare, deşi am aflat că ni se pregăteşte şi o versiune cu 64 GB. Ambele vin cu 3 GB RAM şi baterii de 4000 mAh. Acest telefon ar avea şi Android 10 şi face parte din programul Android One. Procesorul este din nou confirmat drept un Snapdragon 460, un upgrade binevenit de la Snapdragon 429 pe Nokia 3.2.
Ar trebui să debuteze pe final de septembrie sau în octombrie, cu un preţ de 129 de lire sterline, adică 693 de lei. Va sosi pe albastru, mov sau gri.

_450x619.jpg)

