După ce am aflat detalii despre Nokia 9.3, Nokia 6.3 şi Nokia 7.3, azi descoperim informaţii şi despre un model ceva mai entry level aşteptat să debuteze în perioada următoare. E vorba despre Nokia 3.4, care tocmai a apărut în baza de date GeekBench, cu procesor Snapdragon 460 la interior.
Telefonul e cunoscut sub numele de cod "Doctor Strange" şi ar trebui să vină în următoarele săptămâni. Va sosi alături de Nokia 2.4, cunoscut sub numele de cod "Wolverine". Nokia 3.4 apare în GeekBench cu scoruri modeste, dar previzibile pentru un telefon accesibil. Scorurile Multi core şi Single Core se potrivesc cu cele ale lui Vivo Y20, telefon care are noul procesor Snapdragon 460.
Acesta a debutat în ianuarie şi este un CPU de 11 nm, tactat până la 1.8 GHz şi având nuclee Kryo 240. Suportă camere până la 48 MP şi are modem Snapdragon X11 LTE la pachet. Nokia 3.4 se anunţă din start mai puternic decât Nokia 2.4, care va avea un CPU mai vechi, Helio P22 la interior. Noul telefon aduce şi 3 GB RAM pe unitatea de test.
Aşteptăm şi 64 GB stocare, slot microSD, Android 10 şi probabil o cameră tripla în spate. Aş paria pe un senzor de 48 MP, unul de 8 MP ultrawide şi unul de 2 MP Macro sau Bokeh. Nokia 3.4 ar trebui să debuteze la IFA 2020 la început de septembrie, alături de Nokia 2.4, Nokia 9.3 Pureview, Nokia 6.3 şi 7.3.
Mă aştept la un preţ în jurul a 115 euro, ca şi predecesorul Nokia 3.2.