Nokia 9.3 Pureview, Nokia 7.3 5G şi Nokia 6.3 îşi dezvăluie specificaţiile şi perioada de lansare

6.464 ori
<b>Nokia 9.3 Pureview, Nokia 7.3 5G şi Nokia 6.3 îşi dezvăluie specificaţiile şi perioada de lansare</b>Ne apropiem cu paşi rapizi de terminarea verii, iar începutul de toamnă ne aduce şi clasicul eveniment IFA din Berlin. Cu o puternică latură online acum din cauza pandemiei, el va include şi câteva lansări Nokia

Ne apropiem cu paşi rapizi de terminarea verii, iar începutul de toamnă ne aduce şi clasicul eveniment IFA din Berlin. Cu o puternică latură online acum din cauza pandemiei, el va include şi câteva lansări Nokia, brand nelipsit de acolo în ultimii ani. Printre terminalele care vor sosi acolo ar trebui să se numere şi Nokia 9.3 Pureview, Nokia 7.3 5G şi Nokia 6.3, care tocmai au scăpat cu toate specificaţiile şi datele de lansare.

În 2020 HMD stă sub semnul "generaţiei .3" de telefoane mobile, de la Nokia 5.3 la Nokia 6.3, 7.3, 8.3 şi 9.3. Nokia 8.3 5G a fost prezentat deja drept primul telefon 5G Nokia din Europa. Acum aşteptăm şi tripleta din titlul de mai sus, dar şi modele entry level ca Nokia 3.4 şi Nokia 2.4. Sursa afirmă că telefoanele acestea vor sosi în septembrie, cel târziu octombrie. Câteva sigur vor fi prezentate la IFA 2020 în primele zile din septembrie.

Nokia 9.3 Pureview 5G

Nokia 9.3 Pureview 5G este flagshipul Nokia din 2020, aşteptat cu procesor Snapdragon 865 la interior, deşi au fost zvonuri că s-ar opta doar pentru un Snapdragon 765G, care e mai ieftin. Vom avea şi o cameră Penta în spate, cel puţin teoretic, cu mod de captură Night şi filmare 8K. Sunt zvonuri ce afirmă că telefonul are şi camera selfie ascunsă în ecran, iar display-ul oferă refresh rate de 120 Hz.

Nokia 7.3 5G

Acesta este un telefon midrange care vine după dezamăgirea numită Nokia 7.2 de anul trecut. De această dată trece la un procesor Snapdragon 690, vine cu ecran de 6.3 inch 20:9 Full HD+, o cameră quad şi o cameră selfie de 24 MP. Are şi baterie de 4000 mAh, cu încărcare la 18W, care nu sună prea încurajator pentru un telefon 5G. Camera principală ar putea avea tehnologie Zeiss, iar zvonurile afirmă că am putea primi un ecran de 90 sau chiar 120 Hz aici.

Nokia 6.3

Şi Nokia 6.2 a dezamăgit anul trecut, deci avem nevoie de un boost serios. Nokia 6.3 e gata să îl ofere, cu un CPU Snapdragon 6xx la interior, poate un Snapdragon 670 sau 675. Aici primim ecran de 6.2 inch, cameră quad, cameră selfie de 16 MP şi o baterie de 4000 mAh cu încărcare la 18W. Camera principală ar putea sosi cu tehnologie Zeiss.

Despre modelele Nokia 2.4 şi 3.4 nu ştim mare lucru, în afară de faptul că vor avea 2 sau 3 GB RAM, Android 10, corpuri colorate din plastic şi ar putea sosi cu procesor MediaTek Helio, precum Helio P22. Noi încă îl mai aşteptăm în magazine şi pe Nokia 8.3 5G, care ar trebui să debuteze în sfârşit pe 31 august, deşi a fost anunţat cu luni în urmă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×