>Nokia 9.3 PureView va avea un setup foto Penta Lens, cu senzor ultra-wide de 108 megapixeli (Zvon)

Nokia 9.3 PureView va avea un setup foto Penta Lens, cu senzor ultra-wide de 108 megapixeli (Zvon)

1.084 ori
<b>Nokia 9.3 PureView va avea un setup foto Penta Lens, cu senzor ultra-wide de 108 megapixeli (Zvon)</b>Chiar dacă lansarea flagship-ului Nokia 9.3 Pureview este amânată până la toamnă, asta nu înseamnă că leak-urile lipsesc din online, ba dimpotrivă parcă sosesc mai des decât anterior. Astfel, astăzi la început de săptămână descoperim detalii

Chiar dacă lansarea flagship-ului Nokia 9.3 Pureview este amânată până la toamnă, asta nu înseamnă că leak-urile lipsesc din online, ba dimpotrivă parcă sosesc mai des decât anterior. Astfel, astăzi la început de săptămână descoperim detalii despre setup-ul foto pentru care va opta noul terminal, urmându-se aceeași rețetă Penta-Lens, doar că de această dată cu senzori diferiți și nu doar unități de 12 mpx precum aveam în cazul predecesorului Nokia 9 PureView.

Noutățile sosesc prin intermediul celor de la NokiaPowerUser care au primit în redacție un pont referitor la noul flagship Nokia, astfel că doza de credibilitate nu este atât de mare precum s-ar fi întâmplat dacă informațiile erau dezvăluite de Evan Blass sau alți leakeri celebri. Potrivit acestui pont, Nokia 9.3 PureView va renunța la tehnologia Light folosită pe modelul anterior.

Acum se lucrează la un sistem de camere alături de un partener proaspăt și se pare că upgrade-urile sunt unele majore. Nokia 9.3 PureView ar opta pentru un setup foto Penta-Lens cu senzor principal de 64 mpx (cu OIS) și senzor ultra-wide de 108 mpx pentru fotografii foarte detaliate. Nu există însă detalii despre celelalte camere din setup, dar putem specula că acești senzori vor fi telephoto, macro și bokeh.

Printre alte dotări așteptate pe acest flagship avem și procesorul Snapdragon 865 și suportul pentru conectivitate 5G. Lansarea sa ar putea avea loc abia în toamnă la IFA 2020, asta dacă trece pandemia și evenimentul tech va avea loc. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×