În martie a scăpat pe web o nouă versiune de OnePlus Nord N10, un posibil succesor cu cititor de amprente integrat lateral. Pe atunci vedeam randări ale sale, iar acum avem şi detalii prin intermediul unei certificări acordate în Singapore. Un telefon cu numele de cod EB2103 a primit certificarea oficială de la autoritatea IMDA, iar handsetul ar fi cunoscut şi sub numele de cod "Ebba".
De remarcat faptul că acest telefon ar fi înrudit cu OnePlus EB2101, certificat de autoritatea BIS în martie. Ştim sigur că telefonul va avea suport 5G, LTE, VoLTE, WiFi şi Bluetooth, dar şi NFC şi GPS, conform certificării. OnePlus Ebba va avea un ecran de 6.49 inch, unul plat cu orificiu în stânga sus pentru camera selfie. În spate se afla un panou din plastic lucios, care va integra o cameră triplă aliniată vertical. Terminalul aduce şi jack audio de 3.5 mm, port USB-C şi cititor de amprente lateral.
Acest potenţial succesor pentru OnePlus Nord N10 5G ar măsura 62.9 x 74.7 x 8.4 mm, conform scăpărilor venite odată cu randarile. Va avea şi OxygenOS 11 la bord şi îl aşteptam probabil în luna mai. Camera triplă din spate ar putea include un senzor principal de 64 MP, alături de o cameră ultrawide şi una Macro sau Bokeh. Nu ar strica una telephoto, dar şansele sunt mici. Prezic că vom primi şi 6 sau 8 GB RAM, 128 GB stocare, dar şi un CPU capabil de 5G, dar mai degrabă un Snapdragon 690 sau chiar un Snapdragon 480 decât un Snapdragon 765 sau un succesor al său.


