Începutul anului 2024 ne va aduce noi flagship-uri pe piață, iar printre primele programate să debuteze se află Galaxy S24 Ultra și OnePlus 12. Acesta din urmă este așteptat să vină cândva în ianuarie, iar până atunci ne bucurăm de cantitatea mare de leak-uri asociate lui, astăzi cu detalii despre un alt mare upgrade.
Anterior am văzut randări ale sale și am aflat că va avea o cameră telephoto periscop, iar acum descoperim că OnePlus 12 va avea și variantă cu 24 GB RAM. Acest trend a fost inaugurat de Nubia Red Magic 8S Pro, iar la scurtă distanță au sosit și modelele OnePlus Ace 2 Pro și Redmi K60 Ultra.
Informația referitoare la existența acestei variante vine de la celebrul zvonac Digital Chat Station de pe Weibo. OnePlus 12 va fi un "monstru" al specificațiilor, cu ecran curbat, procesor Snapdragon 8 Gen3, 24 GB RAM și baterie generoasă de 5400 mAh ce suportă alimentare la 100W pe fir sau 50W wireless.
Va avea cameră principală Sony IMX9xx de 50 mpx + ultra-wide de 50 mpx + telephoto periscop de 64 mpx. Vom primi ramă metalică, scanner de amprente optic sub ecran și un ecran QHD+ de 6.7 inch, cu refresh rate de 120Hz. Dotările sună tentant dar asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm și la o creștere de preț.