OnePlus 8 și OnePlus 8 Pro se lansează în această seară; Iată cum poți urmări evenimentul live de la ora 18:00 (ora României)

1.549 ori
<b>OnePlus 8 și OnePlus 8 Pro se lansează în această seară; Iată cum poți urmări evenimentul live de la ora 18:00 (ora României)</b>Astăzi pe data de 14 aprilie avem programată și lansarea flagship-urilor OnePlus 8 și OnePlus 8 Pro, telefoane pe care leak-urile ni le-au dezvăluit aproape în totalitate. Știm dotările, cum se prezintă la nivel de look, care sunt upgrade-urile

Astăzi pe data de 14 aprilie avem programată și lansarea flagship-urilor OnePlus 8 și OnePlus 8 Pro, telefoane pe care leak-urile ni le-au dezvăluit aproape în totalitate. Știm dotările, cum se prezintă la nivel de look, care sunt upgrade-urile aduse față de modelele precedente, ba chiar și sumele la care sunt așteptate să debuteze în Europa. Chiar și așa evenimentul din această seară ne-ar putea aduce câteva surprize, iar dacă vreți să îl urmăriți aflați că va fi transmis live.

Specificații OnePlus 8:

  • Display: 6.55 inch, AMOLED, FHD+, 90Hz
  • Procesor: Snapdragon 865
  • Configurații: 8/12 GB RAM LPDDR4X + 128/256 GB stocare UFS 3.0
  • Cameră selfie:16 mpx, Sony IMX471 (f/2.0, focus fix, EIS)
  • Cameră spate: 48 mpx + 16 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (macro)
  • Conectivitate: 5G, NFC, USB-C, dual-SIM
  • Baterie: 4300 mAh, încărcare la 30W
  • Dimensiuni: 160.2 x 72.9 x 8 mm / greutate 180 grame
  • Altele: difuzoare stereo, scanner de amprente în display

Show-ul începe la ora 18:00 (ora României) și aveți mai jos stream-ul de YouTube prin care puteți urmări evenimentul. Ca dotări comune ale acestor terminale avem procesorul Snapdragon 865, design-ul similar care de această dată implică un decupaj bulină în ecran pentru camera selfie. Avem și configurații cu 8/12 GB RAM și 128/256 GB stocare și noi variante de culoare.

Specificații OnePlus 8 Pro: 

  • Display: 6.78 inch, AMOLED, 120Hz, QHD+
  • Procesor: Snapdragon 865
  • Configurații: 8/12 GB RAM LPDDR5 + 128/256 GB stocare UFS 3.0
  • Cameră selfie: 16 mpx, Sony IMX471 (f/2.0, focus fix, EIS)
  • Cameră spate: 48 mpx (Sony IMX689, f/1.78, OIS, EIS) + 48 mpx (IMX586, ultra-wide) + 8 mpx (telephoto, zoom optic 3x, OIS) + 5 mpx (filtru culori)
  • Conectivitate: 5G, NFC, USB-C, dual-SIM
  • Baterie: 4510 mAh, încărcare la 30W pe fir, 30W wireless, 5W încărcare wireless inversă
  • Dimensiuni: 165.3 x 74.4 x 8.5 mm / greutate 199 grame
  • Altele: difuzoare stereo, scanner de amprente în display, certificare IP68

Modelul Pro se va remarca printr-un ecran de 6.78 inch cu rezoluție QHD+ și rată de refresh de 120Hz, dar și printr-un setup foto quad în spate. Acesta include un senzor principal de 48 mpx, unul ultra-wide de 48 mpx, cameră telephoto de 8 mpx pentru zoom optic 3x și filtru culori de 5 mpx. De asemenea va fi primul smartphone OnePlus cu suport pentru alimentare wireless, dar și alimentare wireless inversă.

Ieri aflam că vor fi puse în vânzare pachete speciale Pop-UP cu accesorii cadou, dar și huse customizate. Prețurile lui OnePlus 8 vor începe de la 729 euro, iar varianta Pro în configurația de bază 929 euro

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×