Mijlocul lunii august se anunță unul torid, cel puțin din punct de vedere al lansărilor de pe scena smartphone, acolo unde îl vom avea curând prezent pe OnePlus Ace 2 Pro. Acesta a tot bifat leak-uri în ultimele săptămâni, iar astăzi aflăm că lansarea sa este programată pentru data de 16 august, sosind pentru început pe piața din China.
Încă o dată este reconfirmat procesorul Snapdragon 8 Gen2 de la interior, cât și configurația overkill cu 24 GB RAM. Noul telefon va avea sistem de răcire actualizat, ecran OLED 1.5K de 120Hz și totodată curbat, plus baterie ce suportă alimentare ultra rapidă până la 150W.
Avem și stocare de până la 1 TB UFS 4.0, memorie LPDDR5X RAM și cameră foto principală Sony IMX890 de 50 mpx (1/1.56", f/1.88). Ca design va fi similar lui OnePlus 11 cu acel modul foto înfășurat în colțul din stânga. Global l-am putea vedea lansat sub o altă denumire.