TP-Link este un nume pe care îl asociem de regulă cu routere și produse ce țin de rețelistică, dar de acum înainte sub acest brand vom vedea și produse smart home precum aspiratoare robot. De astăzi debutează în portofoliul companiei primele aspiratoare robot, modelele Tapo RV30 și Tapo RV30 Plus, ce vizează simplificarea proceselor de aspirare, spălare și chiar golire automată a sacului.
Flagship-ul seriei este RV30 Plus, aspirator robot cu mop, navigare LiDAR și funcție de golire automată. Are giroscop pentru navigare și poate mapa casa în doar câteva minute, găsind totodată și cea mai eficientă metodă de a curăța. Oferă putere de aspirare de 4200 Pa, iar bateria sa de 5000 mAh livrează până la 5 ore de funcționare continuuă. Cu o alimentare completă se poate curăța până la 300 m2 de suprafață.
Avem și sistem de golire automată (dock cu putere de absorbție de 27000 Pa și capacitate de colectare de 4 litri), saci cu eficiență de filtrare de 95^ și vine și cu un mod silențios. Aplicația Tapo va fi utilizată pentru setup și planificarea proceselor de curățare, iar legat de RV30, acesta are același dotări, minus stația de golire.
Aspiratoarele se pot controla și prin comenzi vocale, iar prețurile sunt de 1899.99 lei (RV30), respectiv 2399.99 lei (RV30 Plus). Le vom găsi în curând la vânzare pe plan local.