Pe parcursul acestei săptămâni am descoperit și un teaser OnePlus învăluit în mister și asociat unui telefon ediție specială/limitată așteptat în perioada următoare. Aveam făcute aluzii la gaming cu iconițe 8-bit, elemente care apar acum în noi materiale promo pe care le vedem împreună mai jos.
_560x457.jpg)
La unele publicații tech au ajuns chiar și teasere sub formă de brioșe cu logoul OnePlus și acel card galben cu cireșele 8-bit care desigur ne duc cu gândul la Pac-Man. Toate aceste indicii par a sugera că avem de-a face cu un smartphone de gaming, unul puternic inspirat de celebrul joc arcade Pac-Man. Avem și o dezvăluire din partea leaker-ului Max Jambor care spune că vom avea un OnePlus Nord 2 cu procesor schimbat.
Astfel, în loc de un Dimensity 1200 precum cel găsit pe originalul Nord 2, pe această versiune specială Nord 2 vom vedea un Snapdragon 778G. Nu este însă clar dacă vorbim despre o ediție Pac-Man, dar în cazul în care se va întâmpla astfel, atunci mă aștept să vedem accesorii tematice, o cutie puternic customizată și poate un panou spate galben la fel ca teaser-ul.
Așteptăm ca în zilele următoare să fie dezvăluită data lansării și poate vedem și design-ul telefonului.


