OnePlus promite că va investi serios într-un upgrade de cameră pentru telefoane viitoare; Are parteneriat cu Leica

1.418 ori
<b>OnePlus promite că va investi serios într-un upgrade de cameră pentru telefoane viitoare; Are parteneriat cu Leica</b>Oricât de mult ar fi evoluat OnePlus de la debutul său, este un capitol la care nu a reuşit niciodată să se ridice la înălţimea rivalilor: camera. De fapt OnePlus 7 Pro a fost cel mai aproape, dacă e să fim sinceri

Oricât de mult ar fi evoluat OnePlus de la debutul său, este un capitol la care nu a reuşit niciodată să se ridice la înălţimea rivalilor: camera. De fapt OnePlus 7 Pro a fost cel mai aproape, dacă e să fim sinceri, dar înainte şi după el nu a mai ticăit nimic performant optic pe radarul nostru. Ei bine acum compania chineză şi-a propus să facă din OnePlus 9 sau alte modele viitoare "regele camerelor". Cum face asta aflaţi mai jos.

OnePlus a anunţat investiţii serioase în cercetare şi dezvoltare pentru camere, conform lui Pete Lau, şeful companiei. Vă reamintesc şi că OnePlus a bătut palma cu Leica, care le furnizează tehnologie pentru camere, conform unor scăpări recente. Şi Huawei colaborează cu Leica şi a avut succes la capitolul camere în ultimii ani.

OnepLus

Încă nu e foarte clar dacă toate aceste eforturi în zona optică se vor reflecta deja în telefoanele companiei ce vin în martie, OnePlus 9 şi OnePlus 9 Pro (și OP 9e). Sunt şanse ca de abia OnePlus 9T să beneficieze de ele la toamnă. Având în vedere scăpările lui OnePlus 9, nu se anunţă un upgrade mare de cameră de la predecesori. Setup-ul din față ar fi identic (16 sau 32 MP), iar în spate avem un senzor Sony IMX689 de 48 MP, alături de o cameră ultrawide şi una Macro. Posibil ca OnePlus 9 Pro să pluseze şi cu o cameră telephoto.

E bizar că OnePlus se tot ţine departe de trendul camerelor periscopice şi nu a trecut încă pragul de zoom optic 3X. Şi OnePlus 7 Pro şi OnePlus 8 Pro au avut aşa ceva. Oppo nu e singura cu investiţii în R&D foto/video, iar Xiaomi şi-a înfiinţat chiar un departament special pentru asta în 2018. Eforturile au început să se vadă odată cu Mi 10 Pro anul trecut.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×