OnePlus a postat un teaser recent prin care a anunțat că va organiza un eveniment special pe data de 8 martie. Având în vedere că imaginea face referire la Hasselblad, atunci va debuta seria OnePlus 9 și posibil, chiar primul smartwatch al companiei. Recent, au apărut capturi de ecran care dezvăluie câteva funcții cheie ale flagship-ului ce va debuta săptămâna viitoare - OnePlus 9 Pro.
Am putut vedea deja imagini cu OnePlus 9 Pro deja, acesta aducând o cameră quad în spate, împreună cu un telemetru laser și un bliț Dual-LED. Cele două camere din colțul de sus se remarcă prin dimensiunile generoase. Astfel, telefonul ar urma să folosească un setup format din două camere principale, similar cu Oppo Find X3 Pro. De asemenea, mai jos putem vedea capturi de ecran din aplicația pentru cameră a lui OnePlus 9 Pro, dar și câteva detalii despre acesta.
Observăm că telefonul va avea un setup quad în spate cu două camere principale: 48 MP + 50 MP și două camere de 8 MP, respectiv 2 MP. Ecranul este curbat și măsoară 6.7 inch în diagonală, având refresh rate de 120Hz. Telefonul rulează Android 11 cu interfața Oxygen OS aplicată peste. Numărul de model ar fi LE2123 și ar avea un procesor Snapdragon 888, 8GB de memorie RAM și 128GB de stocare. De asemenea, observăm că telefonul poate filma 4K la 120 FPS, dar și 8K la 30 FPS.
Pe lângă OnePlus 9 Pro, mai așteptăm varianta Vanilla, standard, OnePlus 9, dar și un OnePlus 9R. Acesta ar trebui să aducă un design similar cu seria OnePlus 8T. Având un ecran de 6.5 inch cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90Hz, OnePlus 9R va fi echipat cu o cameră quad în spate. Această camera ar include un senzor principal de 64 MP cu deschidere f/1.7 și o cameră secundară de 8 MP (ultrawide) + doi senzori a câte 2 MP (probabil Macro și Bokeh). La interior s-ar afla procesorul Snapdragon 690, împreună cu 6GB de memorie RAM și 128GB de stocare. Totodată, bateria ar fi generoasă, o unitate de 5000 mAh.
Posibil să mai primim câteva teasere și să mai avem parte de scăpări până la lansarea de luni, 8 martie.





