Cunoscut o perioadă ca OnePlus 8 Lite, OnePlus Z este din nou subiect de scăpări. De această dată apare într-o fotografie hands-on, privit din faţă, confirmând integrarea unui ecran plat şi cu decupaj centrat pentru camera selfie. Hai să vedem ce e nou.
Cu câteva zile în urmă, pe 25 aprilie descopeream încă o fotografie cu acest telefon, care ne prezenta un ecran în stil Galaxy S10 Lite: muchii groase, decupaj pentru camera selfie centrat. Scăparea aceea venea de la Slashleaks, iar cea nouă de la True Tech. Vedem şi o bărbie măricică, un difuzor pentru convorbiri discret sus, dar şi un cititor de amprente integrat în ecran.
Mai aflăm că acel display este un Optic AMOLED, iar rezoluţia e cel mai probabil Full HD+. OnePlus Z este aşteptat cu un procesor MediaTek Dimensity 1000 la interior şi ar putea avea o diagonală de 6.4 inch. Nu băgăm mâna în foc pentru refresh rate-ul de 90 Hz, dar a fost amintit destul de des în scăpări totuşi.
Zvonurile mai vorbesc şi despre o cameră triplă în spate şi despre o baterie de 4000 mAh, plus stocare de 256 GB. Aşteptăm şi 8 GB RAM la interior, iar o scăpare de la un anume Max J menţiona o lansare în iulie. Camera din spate are setup 48 MP + 16 MP (ultrawide probabil) + 12 MP (telephoto), iar ca OS avem Android 10 cu OxygenOS peste.
Rămâne de văzut la ce preţ va vinde OnePlus acest telefon. Dacă este sub 2000 lei ar putea fi un hit, dar peste acea sumă pică în irelevanță.