După ce în această dimineață aflam câteva dintre dotările lui OnePlus 8 Pro, iată că acum își face apariția online și o fotografie reală cu modelul de bază intitulat OnePlus 8. Imaginea în cauză poate fi văzută mai jos și prezintă secțiunea de Setări acolo unde își fac apariția o parte dintre specificațiile hardware ale telefonului.
Trebuie spus că această fotografie nu pare tocmai legit, astfel că poate fi vorba și despre o editare în Photoshop, una nu tocmai profi după cum se poate vedea. Sunt multe elemente ciudate aici, inclusiv reflexii, părți șterse - toate semnalând un posibil fake. Chiar și așa, dotările menționate aici coincid cu ce s-a mai vehiculat în online anterior.
Astfel vom avea ecran Fluid AMOLED de 6.55 inch cu rată de refresh de 90Hz, Android 10 preinstalat din fabrică, dar și o cameră foto triplă în spate cu următoarea componență: 48 mpx + 16 mpx + 2 mpx. OnePlus 8 va oferi procesor Snapdragon 865, 8 GB RAM și 128 GB stocare în varianta de bază și scanner de amprente integrat în display.
Posibil să primească și o versiune 5G, deși mai degrabă o asemenea dotare stă mai bine pe OnePlus 8 Pro. Ne așteptăm la o lansare în perioada aprilie-mai.