Auzim de ceva vreme că Apple ar vrea să integreze Gemini drept coloană vertebrală a lui Siri, lăsând la o parte colaborarea cu ChatGPT. Cele două companii, Apple şi OpenAI, colaborează încă din 2024, când a debutat iOS 18, dar acum aflăm că OpenAI are ceva nemulţumiri. Unele care s-ar putea lăsa cu proces chiar.
Compania lui Sam Altman consideră că nu a obţinut beneficiile dorite din colaborarea cu Apple, iar acum avocaţii companiei s-au activat şi lucrează la o acţiune legală. Informaţia vine de la Bloomberg, deci îi dăm crezare. Pentru început, Apple va fi acuzată de încălcarea contractului, deşi nici asta nu e 100% bătut în cuie. OpenAI speră să rezolve disputa în afara tribunalului.
Problema OpenAI este cu modul în care a fost implementat produsul său pe iOS. Compania se aştepta să genereze miliarde de dolari pe an din acest parteneriat, având parte de mulţi abonaţi noi. De fapt... nu s-a întâmplat asta. În plus, OpenAI spera la o integrare mai profundă cu softul Apple şi să fie scos în faţă GPT mai mult decât Siri. Apple a făcut tot posibilul să îl integreze... discret. Iar funcţiile sunt limitate şi greu de găsit.
Una dintre marile probleme este că utilizatorii trebuie să îi ceară clar lui Siri să folosească ChatGPT. Studiile interne OpenAI arată că utilizatorii au şanse mai mari să se aboneze din aplicaţie, nu din softul Apple. Mai mult de atât, OpenAI consideră că Apple i-a dăunat brandului său, prin implementarea AI de pe iOS. Şi prin parteneriatul cu Google a adâncit falia dintre cele două firme.






