Oppo A71 (2018) este lansat oficial; vine cu o funcție de înfrumusețare AI

495 ori01-02-2018
Oppo A71 (2018) este lansat oficial; vine cu o funcție de înfrumusețare AI

Din partea producătorului chinez Oppo sosește astăzi lansarea unui nou telefon de buget și anume Oppo A71 (2018). Acest terminal pune accentul pe partea de fotografiere selfie, având un AI de înfrumusețare a pozelor. Folosind o bază globală de imagini ce servește pe post de fotograf experimentat, acest AI va recunoaște calitatea fotografiei selfie realizate și va aplica automat cel mai bun efect de înfrumusețare care se potrivește subiectului.

Oppo A71 2018

Este o introducere interesantă, dar dintr-un motiv sau altul cei de la Oppo decid să taie din cantitatea de RAM oferită pe acest smartphone comparativ cu ce primeam pe originalul Oppo A71. Astfel se oferă aici doar 2 GB RAM și spațiul de stocare flash se oprește la 16 GB. Are totuși slot microSD astfel că putem mări memoria de stocare la nevoie.

Oppo A71 2018

Oppo A71 (2018) aduce un ecran HD de 5.7 inch, suport dual-SIM, o cameră frontală de 5 megapixeli și în spate un senzor de 13 megapixeli. Printre dotările dispozitivului mai găsim o baterie de 3000 mAh și un procesor Snapdragon 450. Telefonul rulează Android 7.1 Nougat și dimensiunile sale sunt următoarele: 148.1 x 73.8 x 7.6 mm / greutate 137 grame. Prețul este de 175 dolari.

Sursa: oppo.com
Taguri: Oppo Oppo A71 2018 Specificatii Pret Infrumusetare AI Debut comercial

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.