OPPO şi-a confirmat ieri prezenţa la MWC 2022, show-ul tech care are loc în Barcelona începând cu finalul acestei luni. Compania va fi prezentă acolo între 28 februarie şi 3 martie şi va face o serie de prezentări cu tema "Shape the Future", din zona Mobile, 5G, Augmented Reality.
Sigur vedem acolo şi seria de telefoane Find X5, care tocmai a fost confirmată pentru un debut pe 24 februarie, cu Hasselblad ca partener foto. Revenind la desfăşurarea de forţe de la MWC, OPPO a pregătit 5 zone de expoziţie, cu aceste teme:
- Brand
- Flagship
- Smartphone Technology
- 5G
- AR Ecosystem
E clar că la zona smartphone le vedem pe OPPO Find X5, X5 Pro şi X5 Lite, dar mă intrigă şi prezența AR pe listă. Posibil să vedem noi ochelari AR, căşti VR sau alte tipuri de headseturi. OPPO va crea şi un "teren de joacă virtual", pentru utilizatorii care nu pot fi prezenţi în persoană la Barcelona. Nu e prima iniţiativă de gen, iar evenimentul OPPO INNO DAY din decembrie 2021 a avut un setup similar, iar lumea putea participa de la distanţă folosind avataruri personalizate.
Compania va ţine şi o prezentare despre impactul său asupra mediului şi strategia legată de sustenabilitate. OPPO a reuşit deja în 2021 să reducă cu 95% utilizarea de plastic pentru ambalajele telefoanelor. Tot în 2021 compania a înregistrat o creştere de 22% a vânzărilor de telefoane şi a păstrat locul 4 în top 5 producători smartphone. Vom fi şi noi la MWC 2022 în Barcelona şi revenim cu impresii.