OPPO se mişca parcă într-o viteză superioară, gândiţi-vă că seria Reno 13 a debutat în România în primăvara, iar Reno 14 la final de vară. Acum deja vorbim despre lansarea lui Reno 15, aşteptată pe 17 noiembrie.
Reţineţi, e vorba doar despre lansarea în China, ca să nu fie dubii şi neînţelegeri. Pe 11 noiembrie OPPO a promis că va oferi şi unele teasere cu privire la produs, cu ocazia festivalului de shopping Singles Day din China. Ce ştim despre seria midrange cea nouă? Păi, în primul rând va include un model Reno 15 standard, unul Pro şi unul Mini.
Cel standard va avea un ecran OLED plat, de 6.59 inch, apoi Reno 15 Pro va aduce un panou plat de 6.78 inch OLED, cu rezoluţie 1.5K. Reno 15 Mini va fi un smartphone compact, cu ecran plat OLED de 6.31 inch. Ambele dispozitive au procesor MediaTek Dimensity 8450, iar ediţia Pro ar sosi cu până la 16 GB RAM.
Şi Reno 15 Pro şi Reno 15 Mini vor aduce camere de 200 de megapixeli cu senzor Samsung HP5. Sunt camere principale, cu stabilizare optică, însoţite de camere ultrawide de 50 MP şi camere de 50 MP periscop telephoto. Ediţia Pro plusează şi o cameră de 32 de megapixeli frontală. Ne aşteptăm şi la baterii mari, de 6300 mAh, cu încărcare la 80W pe fir şi 50W wireless.
Reno13 și Reno14 au ajuns în România, astfel că au primit recenzii din partea noastră. Sunt șanse mari ca lineup-ul Reno15 să sosească în Europa, dar doar la câteva luni după debutul din China.

_361x600.jpg)
