La o zi distanță de la apariția într-un prim poster iată că smartphone-ul Oppo Reno 4 se afișează în noi materiale teaser, inclusiv într-un clip video promoțional cu această ocazie. Din start iese în evidență camera cu protuberanță duală inspirată de iPhone 11 unde avem o zonă inferioară a modului foto cu propria sa protuberanță și apoi protuberanța superioară a lentilelor care în cazul de față sunt 3 la număr și vin însoțite de un bliț LED în același setup.
Imaginile de astăzi și clipul video ne oferă o privire mai atentă asupra design-ului și descoperim pe această cale faptul că la debut vom avea disponibile cel puțin două variante de culoare: albastru și portocaliu. Din datele ajunse online știm că Oppo Reno 4 vine cu ecran de 6.41 inch, 8 GB RAM + 256 GB stocare flash și cu o cameră selfie de 32 mpx.
Setup-ul foto din spate ar include o cameră principală de 48 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (bokeh). Se vorbește și despre prezența unei baterii de 4000 mAh cu suport pentru alimentare super rapidă la 65W și că la interior apare un CPU Snapdragon 765G + modem 5G. Oppo Reno 4 va rula Android 10 din fabrică și rămâne să aflăm curând detalii despre lansare și preț!