Oppo Reno 4 va avea două versiuni, inclusiv una Pro; Apar noi imagini cu telefoanele, dar şi specificaţii

1.301 ori
<b>Oppo Reno 4 va avea două versiuni, inclusiv una Pro; Apar noi imagini cu telefoanele, dar şi specificaţii</b>Chiar dacă Oppo Reno 3 Pro 5G tocmai a intrat în ţara noastră, deja ne pregătim de sosirea lui Oppo Reno 4. Telefonul a tot scăpat în ultimele zile în randări şi specificaţii, iar azi aflăm că va avea

Chiar dacă Oppo Reno 3 Pro 5G tocmai a intrat în ţara noastră, deja ne pregătim de sosirea lui Oppo Reno 4. Telefonul a tot scăpat în ultimele zile în randări şi specificaţii, iar azi aflăm că va avea de fapt două versiuni. Vestea vine la pachet cu noi fotografii şi dotări.

Aflăm că atât Oppo Reno 4, cât şi Oppo Reno 4 Pro vor avea acelaşi procesor la interior, un Snapdragon 765G, dar şi baterii cu încărcare rapidă la 65W. Ca estetică, telefoanele se vor remarca prin camere triple în spate cu lentile uriaşe, cam ca la iPhone 11 Pro, dacă nu chiar mai mari.

Oppo Reno 4

În zona frontală avem ecrane curbate cu muchii subţiri şi un orificiu pentru camera selfie. O sursă de pe Weibo scrie că telefoanele vor avea baterii de 4000 mAh, iar Oppo Reno 4 va aduce un ecran de 6.4 inch Full HD+, în vreme ce Reno 4 Pro se va baza pe un ecran de 6.5 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 90 Hz.

În spatele lui Oppo Reno 4 vom avea o cameră quad de 48 MP + 8 MP + 2  MP, în vreme ce varianta Pro are un setup cu rezoluţii mai generoase: 48 MP + 12 MP + 13 MP. Cât despre camera selfie, ea este singulară şi de 32 MP pe Reno 4, în vreme ce Reno 4 Pre are o cameră duală selfie: 32 MP + 2 MP (Bokeh).

Am aflat recent şi că 8 GB RAM şi 256 GB stocare flash se vor găsi pe ambele modele, plus Android 10. Aşteptăm acum o dată de lansare şi un preţ.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×