Poate nu atât de folosită la noi, însă foarte apreciată în special în State, unde vitezele 4G LTE și planurile de date extinse sunt la ele acasă, funcția Tethering este foarte utilă și unii operatori chiar aleg să restricționeze acest serviciu ce de regulă este oferit standard, pentru a taxa utilizarea lui.
Poate sunteți la curent cu faptul că deși nu la nivelul Apple în ce privește pretinsele încălcări ale drepturilor lor, nici cei de la Nokia nu mai doresc să lase nimic la voia întâmplării și au scos la “bătaie” suma mare de patente adunate de-a lungul anilor. Astfel de ceva vreme avem o dispută între Nokia și cei de la HTC, pentru o presupusă încălcare a unui patent al companiei finlandeze ce se referă la soluția Thetering. Aceasta este modalitatea de a partaja conexiunea la internet prin 3G/4G etc. a dispozitivului mobil, către un altul cum ar fi PC sau laptop.
Având în vedere că nu doar cei de la HTC implementează Tethering în mod standard pe terminalele oferite fără contract, ci și LG, Samsung, Sony și mai toți producătorii din sfera Android, un precedent în cazul Nokia - HTC ar putea reprezenta o amenințare reală la adresa folosirii acestei opțiuni în cadrul sistemului de operare Google. Nokia a mai confruntat în trecut, pe teme similare producători de renume, cum ar fi Apple și BlackBerry, cu care a ajuns într-un final la un acord. Să sperăm că sunt dispuși să o facă și în acest caz.


