Se pare că lansarea seriei Google Pixel 10 nu va mai aduce mari surprize pe partea de specificații. Un nou leak detaliat a dezvăluit practic tot ce trebuie să știm despre aceste telefoane, înainte de prezentarea oficială programată pe 20 august. Informațiile provin de la Evan Blass, o sursă cunoscută pentru acuratețea scurgerilor de date, și includ atât imagini, cât și o listă completă de caracteristici. În paralel, au apărut și detalii despre Pixel Watch 4 și Pixel Buds 2a, însă despre acestea s-a discutat deja separat.
Modelul de bază Pixel 10 va fi echipat cu un ecran Actua de 6,3 inchi, peste 24 de ore autonomie (bateria fiind estimată la 4.970 mAh), 12 GB RAM și noul procesor Google Tensor G5. Configurația foto include o cameră principală de 48 MP, un ultrawide de 13 MP și un telephoto de 10,8 MP, cu zoom de până la 20x. Camera frontală are 10,5 MP cu autofocus, iar filmarea se face la rezoluție 4K. Dispozitivul va suporta încărcare wireless Pixelsnap certificată Qi2. Potrivit leak-ului, seria ar putea renunța complet la slotul pentru SIM fizic în SUA, în favoarea a două eSIM-uri active.
Versiunile superioare Pixel 10 Pro și Pixel 10 Pro XL vin cu upgrade-uri semnificative: ecrane Super Actua de 6,3 și respectiv 6,8 inchi, până la 16 GB RAM și aceeași platformă Tensor G5. Camera principală urcă la 50 MP, iar senzorii ultrawide și telephoto ajung la 48 MP fiecare, cu zoom digital impresionant de 100x. Camera frontală crește spectaculos la 42 MP cu autofocus, iar filmarea suportă 8K și modul Night Sight Video. Bateriile sunt ușor diferite ca dimensiune — 4.870 mAh pentru varianta de 6,3″ și 5.200 mAh pentru XL — dar ambele promit peste 24 de ore de utilizare.
Dacă aceste date se confirmă, Pixel 10 Pro ar putea fi cel mai avansat telefon lansat de Google până acum, iar schimbarea spre eSIM-only pe unele piețe ar marca o mutare importantă în industrie. Lansarea oficială din 20 august va confirma și eventualele detalii de preț și disponibilitate.