Putem spune că Pixel 9a vine ca rival direct pentru iPhone 16e, ele fiind cele mai accesibil variante oferite de către Google, respectiv Apple în acest an. Deși livrările pentru noul Pixel urmează să înceapă săptămâna viitoare, YouTuber-ul PBKReviews a pus deja mâna pe o unitate și s-a decis să îi testeze reparabilitatea. Mai jos avem o disecție video a terminalului și informații cu privire la procesul de mentenanță pentru acest model.
Fiind un terminal rezistent la apă, YouTuber-ul începe prin dezlipirea atentă a adezivului ce susține capacul din spate, folosind căldură. Odată ajunși la interior, ne întâmpină șuruburi ce trebuiesc înlăturate pentru a ajunge la placa de bază, respectiv baterie. Vedem cu această ocazie și sistemul de răcire integrat de către Google pe acest telefon.
Pare că bateria nu se înlocuiește tocmai ușor, primind doar 1/ 2 puncte în cazul acestui pas. Greutăți încep să apară când vine vorba de înlocuirea componentelor mici, precum portul USB-C, difuzoare sau camere. Aici terminalul obține doar 0.5 / 2 puncte, iar scorul de reparabilitate oferit de către PBKReviews este de 7.5 / 10.
E un scor ridicat, având în vedere că în urmă cu 1-2 ani telefoanele abia atingeau un scor de 5.5 / 6 din 10 când vine vorba de acest aspect. Vă reamintesc că noul Pixel 9a e disponibil deja la precomandă în România, începând cu suma de 2799 lei în configurație cu 8 GB RAM și 256 GB de stocare. Livrările încep pe plan local din 14 aprilie și pare o alegere bună pentru cine îsi dorește un terminal compact și puternic, destul de permisibil când vine vorba de eventuale reparații hardware.
Acum, rămâne de văzut cum se va descurca telefonul în testele noastre, acest model urmând să primească o recenzie detaliată curând.


