Pliabilele Samsung Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5 vor rula o nouă versiune One UI

2.525 ori
<b>Pliabilele Samsung Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5 vor rula o nouă versiune One UI</b>În acest an Samsung urmează să prezinte noi telefoane pliabile, Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5. Deși debutul ar urma să aibă loc undeva în luna august, ele sunt deja testate la nivel intern. Se pare că odată cu lansarea lor va sosi și o nouă versiune One UI

În acest an Samsung urmează să prezinte noi telefoane pliabile, Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5. Deși debutul ar urma să aibă loc undeva în luna august, ele sunt deja testate la nivel intern. Se pare că odată cu lansarea lor va sosi și o nouă versiune One UI. Deși hardware-ul terminalelor ar fi în lumina reflectoarelor, Samsung ar putea aduce și funcții software noi odată cu noua versiune a interfeței. Detalii avem mai jos.

Conform publicației SamMobile, în aplicația CheckFirm App (disponibilă în Google Play) sunt listate toate versiunile software lansate de către Samsung. Aici nu sunt doar versiuni publice deja lansate, dar și build-uri care se află în fază de testare. Astfel, a fost listată aici interfața One UI 5.1.1 (bazată pe Android 13) care pare să ruleze pe telefoanele cu numerele de model SM-F731N și SM-F946N, aka Galaxy Z Flip 5 și Z Fold 5.

Din păcate, nu sunt cunoscute informații cu privire la funcțiile și opțiunile care sosesc odată cu această versiune software. Se crede că vor avea loc îmbunătățiri în cazul Flex Mode, pentru o experiență mai bună pentru pliabile.

Anul trecut Samsung a confirmat înainte de debutul pliabilelor Galaxy Z Flip 4 și Z Fold 4 că lucrează la One UI 4.1.1. Această versiune a fost bazată pe Android 12L, software care a adus o experiență de multitasking mai bună și posibilitatea de a redimensiona ferestrele aplicațiilor care rulează în pop-up mode.

Între timp, Samsung lucrează și la One UI 6.0, interfață care va fi bazată pe Android 14. Se vehiculează că software-ul va debuta în variantă beta undeva în toamna acestui an, după lansarea pliabilelor Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×