Se vehiculează că OPPO va organiza evenimentul anual INNO Day 2022 la mijlocul lunii decembrie. Ei bine, în cadrul acestei conferințe ar putea fi anunțate mai multe smartphone-uri, printre care s-ar afla și două modele pliabile: OPPO Find N2 și Find N Flip. Succesorul primului telefon pliabil al companiei a primit recent certificarea 3C, semn că debutul ar putea avea loc în luna decembrie, deși evenimentul nu a fost încă confirmat de către companie. Detalii avem în rândurile ce urmează.
În urmă cu ceva timp vedeam screenshot-uri asociate noului model pliabil de la OPPO. Una dintre acele imagini dezvăluia că Find N2 e cunoscut după numărul de model PGU110. Același model a primit recent certificarea din partea autorității 3C în China. Aflăm pe această cale că smartphone-ul va fi livrat cu un alimentator de 66W în cutie. După cum observăm, mai apare un terminal misterios în baza de date 3C care suportă alimentare la 66W. E posibil să vorbim despre pliabilul cu clapetă, OPPO Find N2 Flip.
Revenind însă la succesorul lui OPPO Find N, se vehiculează că ar păstra form-factor-ul primei generații. Asta înseamnă că urmează să primim un display pliabil de 7.1 inch la interior, OLED, iar la exteror un panou de 5.5 inch în diagonală. Ambele ecrane vor avea refresh rate de 120Hz, iar telefonul ar avea senzor pentru amprente integrat în butonul power.
Cât despre performanță, ne așteptam să găsim sub capotă un procesor Snapdragon 8+ Gen 1. Terminalul ar aduce o baterie de 4520 mAh și ar primi configurații cu până la 12 GB RAM și 512 GB de stocare. Telefonul ar primi și suport pentru alimentare wireless. În spate ar trebui să găsim un senzor principal Sony IMX890, cu OIS, de 50 MP. I se alătură un senzor de 48 MP ultrawide, dar și un senzor Sony IMX709 telephoto, de 32 MP.
Cel mai probabil, OPPO va aduce aici și ISP-ul MariSilicon. Terminalul ar aduce două camere selfie, ambele a câte 32 MP. Se vehiculează că OPPO Find N2 va sosi pe negru, alb și verde.