La sfârșitul anului 2018, Qualcomm anunța CPU-ul Snapdragon 675. Acesta a ajuns pe terminale populare precum Redmi Note 7 Pro, Vivo U20, Samsung Galaxy A70S. Astăzi compania a anunțat succesorul acestuia, Snapdragon 678. Acest cip se concentrează pe îmbunătățirea experienței de fotografie și a conectivității, dar vine cu îmbunătățiri minime față de predecesor. Avem detalii mai jos.
Qualcomm Snapdragon 678 este un CPU octa-core, construit pe un proces de 11nm. Conform comunicatului de presă oficial, acesta aduce îmbunătățiri minime de performanță față de predecesor. Ca CPU avem un Kyro 460 tactat la 2.2 Ghz (comparativ cu 2.0Ghz de pe Snapdragon 675). GPU-ul se păstrează - Adreno 612, deși Qualcomm spune că a adus optimizările necesare pentru o performanță crescută.
CPU-urile Kyro fac parte din seria customizată ARM folosită de Qualcomm. În acest caz, Kyro 460 se referă la core-uri Cortex A76 și Cortex A55. Prin urmare două dintre core-urile A76 sunt tactate la 2.2 fiind pentru performanță. Acest cip suportă ecrane cu rezoluție maximă Full-HD+ (2520 x 1080 pixeli), o cameră de până la 192MP sau două camere cu MFNR (Multiple Frame Noise reduction) într-un setup 25/16MP.
Qualcomm declară că suportă funcții precum portrait mode, low-light, auto-focus laser, filmare 4K 30 FPS, 5x zoom opic și slow-motion (1080p la 120 FPS). De asemenea, suportă HEVC (High-Efficiency Video Coding).
După cum am mai menționat, GPU-ul rămâne Adreno 612. Totuși, Qualcomm spune că este optimizat pentru Unity, Messiah, NeoX și Unreal Engine 4.
Acesta dispune de un modem X12 LTE. Prin urmare, nu avem conectivitate 5G pe acest model, dar oferă viteze de download de până la 600 Mbps și upload de până la 150 Mbps. Totodată, integrează și suport Dual-SIM VoLTE.
Tot la capitolul conectivitate, avem Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5.0, NFC, Beidou, Galileo, GLONASS, GPS, QZSS, SBAS, pentru navigație. Portul este USB-C cu suport USB 3.1. Alte caracteristici ar fi suportul pentru 8GB RAM DDR4 la 1866Mhz, video playback 4K cu suport pentru codecurile HEVC, AVC. De asemenea, suportă și tehnologia Qualcomm aptX, aptX HD audio și Quick Charge 4+.