realme 14 5G inaugurează procesorul Snapdragon 6 Gen 4, rezistă foarte bine la apă și are baterie MARE

1.976 ori
<b>realme 14 5G inaugurează procesorul Snapdragon 6 Gen 4, rezistă foarte bine la apă și are baterie MARE</b>realme 14 5G e poate cel mai atractiv telefon de 300 de euro al momentului, având în vedere că aduce şi procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4 şi certificare IP69, dar şi o baterie uriaşă, de 6000 mAh

realme 14 5G e poate cel mai atractiv telefon de 300 de euro al momentului, având în vedere că aduce şi procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4 şi certificare IP69, dar şi o baterie uriaşă, de 6000 mAh.

Pentru început, a debutat în Thailanda, dar pe viitor va ajunge şi în Europa şi implicit România. Chiar dacă e teoretic un model entry, are şi o versiune Mecha Design pentru gameri. La bord găsim un procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4, alături de 12 GB RAM, iar în faţă se afla un ecran AMOLED de 6.67 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz.

În ecran e decupata o cameră selfie de 16 megapixeli, iar în spate găsim o cameră principală de 50 de MP şi una secundară Bokeh de 2 MP. Compania are şi un parteneriat cu cei de la Free Fire pentru a îmbunătăţi performanța acestui joc când rulează pe acest terminal. Bateria să îi asigură 10.5 ore de gaming fără oprire. Vorbim despre o baterie de 6000 mAh, care se încarcă la 45W.

În plus, gamerii se bucura de un sistem de răcire de 6050 mm pătraţi şi o fâşie din grafit. Poate scădea temperatură cu până la 20 de grade Celsius. Telefonul rulează Android 15 cu realme UI 6.0 aplicat peste şi vine în 3 nuanţe: Mecha Silver, Storm Titanium şi Pink Warrior. Varianta de bază are 256 GB stocare şi costă 325 de euro. Cea de 512 GB este 385 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×