Continuă lansările de final de aprilie iar astăzi facem cunoștiință și cu Redmi Turbo 4 Pro, un smartphone care are vibe de iPhone 16 dacă îl privești din spate. Este modelul ce inaugurează procesorul Snapdragon 8s Gen4 și aduce baterie MASIVĂ, mult RAM și stocare. Îl descoperim pe îndelete mai jos!
Așa cum spunea, ca design seamănă cu un iPhone 16 prin prisma acelui modul dual de cameră din spate. Avem spate plat, muchii plate și ecran tot plat, cu muchii foarte înguste. Panoul folosit aici este un OLED de 6.83 inch cu rezoluție FHD+ de 2772 x 1280 pixeli și rată de refresh de 120Hz. Integrează și scanner-ul de amprente optic, iar luminozitatea în peak ar fi de 3200 nits.
Primim procesor Snapdragon 8s Gen4 la bord alături de 12 sau 16 GB RAM și până la 1 TB stocare flash. Cât despre camere, cea selfie are 20 mpx și folosește un senzor OV20B capabil de filmare FHD la 60fps. În spate găsim o cameră de 50 mpx wide, LYT-600, OIS + 8 mpx ultra-wide, iar filmarea urcă aici până la 4K 60fps.
Specificații:
- Display: 6.83 inch, FHD+, 120Hz, Dolby Vision
- Procesor: Snapdragon 8s Gen4, Adreno 825
- Configurații: 12/16 GB LPDDR5X RAM + 256/512GB/1 TB UFS 4.1
- Cameră selfie: 20 mpx, OV20B, f/2.2
- Cameră spate: 50 mpx wide, f/1.95", OIS + 8 mpx ultra-wide
- Conectivitate: 5G, WiFi 6, Bluetooth 5.4, NFC, USB-C
- Securitate: scanner de amprente optic sub ecran
- Baterie: 7550 mAh, 90W pe fir
- Sunet: difuzoare stereo, USB-C audio
- Certificare: IP66, IP68, IP69
- Dimensiuni: 163.1 x 77.93 x 7.98 mm, 219 grame
Redmi Turbo 4 Pro aduce și difuzoare stereo, certificare IP66, IP68, IP69, pentru un corp cu greutate de 219 grame și 7.98 mm grosime. Impresionantă este bateria de 7550 mAh, Si/C, capabilă de încărcare la 90W pe fir. Telefonul vine pe negru, alb sau verde și costă de la 240 de euro în China.
Există și o variantă Harry Potter cu 16 GB RAM și 512 GB stocare pe care doritorii vor plăti 340 de euro. Global se pare că îl vom cunoaște sub numele de Poco F7.