realme 16 Pro primește noi teasere: Baterie generoasă, procesor Snapdragon, zoom optic confirmat oficial

737 ori
<b>realme 16 Pro primește noi teasere: Baterie generoasă, procesor Snapdragon, zoom optic confirmat oficial</b>realme urmează să anunțe două smartphone-uri importante pentru 2026: realme 16 Pro, respectiv realme 16 Pro+. După cum era de așteptat, înainte de debut avem parte și de teasere importante, magazinul oficial al companiei din India aducând o pagină

realme urmează să anunțe două smartphone-uri importante pentru 2026: realme 16 Pro, respectiv realme 16 Pro+. După cum era de așteptat, înainte de debut avem parte și de teasere importante, compania dezvăluind o pagină dedicată noilor variante Pro. Apar astfel specificații, sub formă de teaser, întrucât informații exacte nu sunt dezvăluite pentru moment. Detalii avem mai jos!

Se pare că realme 16 Pro va aduce zoom 1x, 3.5x și 10x. Asta sugerează că avem într-adevar cameră periscop ce aduce zoom optic 3.5x și digital de până la 10x. Predecesorul nici măcar nu avea cameră telephoto, astfel că vorbim despre un salt simțitor la capitolul foto. Un alt detaliu ce iese la iveală este prezența unui procesor Snapdragon. Posibil să vorbim despre un model high-midrange, având în vedere că realme 15 Pro a venit cu Snapdragon 7 Gen 4.

Acum fie primim Snapdragon 7+ Gen 5, fie un model chiar mai avansat, deși nu e dezvăluit pentru moment. În trecut am mai aflat că telefonul primește ecran AMOLED de 6.78 inch în diagonală, cu refresh rate crescut, iar bateria de 7000 mAh e confirmată prin teaserele ajunse recent pe web. În plus, pare că telefoanele vor rula Android 16 din fabrică, alături de nouă interfață realme UI, iar ele vor primi 3 actualizări software majore și încă un an de patch-uri de securitate.

Din surse neoficiale știm că realme va aduce aici și o cameră principală cu senzor de 200 MP. Rămâne acum de văzut dacă variantele internaționale realme 16 Pro și 16 Pro+ primesc specificații identice cu modelele din China. Se vehiculează că lansarea va avea loc pe 6 ianuarie la nivel global, deși în China ar sosi în această lună.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×