Realme 8S se pregătește de lansare; Vedem imagini și aflăm specificaţii pentru noul telefon midrange

964 ori
<b>Realme 8S se pregătește de lansare; Vedem imagini și aflăm specificaţii pentru noul telefon midrange</b>Realme e gata să extindă seria sa de terminale Realme 8, astfel că după Realme 8, Realme 8 5G şi Realme 8 Pro acum vom avea și un Realme 8s şi Realme 8i. Primul a primit o scăpare în ultimele 24 de ore inclusiv

Realme e gata să extindă seria sa de terminale Realme 8, astfel că după Realme 8, Realme 8 5G şi Realme 8 Pro acum vom avea și un Realme 8s şi Realme 8i. Primul a primit o scăpare în ultimele 24 de ore inclusiv imaginile de mai jos.

Realme 8s

Randările provin de la 91Mobiles, site din India care a oferit mereu exclusivităţi şi scăpări de încredere. Vedem un terminal cu spate diferit de celelalte modele ale companiei, cu un modul de cameră ce aduce mai degrabă cu un telefon Motorola din ultimul an. Observăm o cameră quad în spate cu un bliţ LED în formă de pilulă. Zvonurile afirmă că vom găsi o cameră principală de 64 MP în acest modul, dar celelalte 3 camere sunt misterioase. Aş paria pe o cameră ultrawide de 8 MP, una Bokeh de 2 MP şi una Macro de 2 MP.

Realme 8s

În faţă se află o cameră selfie de 16 MP, probabil aceeaşi de pe Realme 8 şi 8 Pro. Observăm şi un cititor de amprente integrat în butonul Power lateral şi un SIM tray în stânga. Nu avem şi imagini cu zona frontală a terminalului din păcate. Conform altor scăpări, acest nou venit ar aduce un ecran de 6.5 inch cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 90 Hz.

La interior s-ar află un procesor MediaTek Dimensity 810, alături de 6 sau 8 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare. Aidoma altor telefoane ale brandului, vom primi şi aici RAM virtual, cu suport pentru până la 5 GB RAM extra adăugaţi din stocare. Mai găsim şi o baterie de 5000 mAh cu suport pentru încărcare la 33W, dar şi Android 11 cu Realme UI 2.0 aplicat peste. 

Judecând după ce ne-au oferit Realme 8 şi 8 Pro, aşteptăm şi aici Astro Fotografie şi o zonă specială pentru gameri în setări.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×