realme 9 Pro+ apare în baza de date IMEI, cu numele de cod RMX3393; Ce dotări ar putea avea?

1.071 ori
<b>realme 9 Pro+ apare în baza de date IMEI, cu numele de cod RMX3393; Ce dotări ar putea avea?</b>În această primăvară realme făcea senzaţie cu telefoanele din seria realme 8, iar acum ne pregătim pentru seria realme 9. Încă din iunie au apărut primele randari cu realme 9, la pachet cu detalii despre dotările sale

În această primăvară realme făcea senzaţie cu telefoanele din seria realme 8, iar acum ne pregătim pentru seria realme 9. Încă din iunie au apărut primele randari cu realme 9, la pachet cu detalii despre dotările sale. Acum apare un realme 9 Pro+, care apare în baza de date IMEI, cu numele de cod RMX3393.

CEO-ul realme, Madhatv Sheth confirmase într-un interviu recent cu GSMArena că seria realme 9 se va lansa în 2022. Tot în acelaşi interviu a discutat şi despre provocările aduse de criză de componente la nivel global. Revenind la scăpare, zvonacul Mukul Sharma scrie că telefonul cu acel nume de cod este realme 9 Pro+. Zvonuri recente indicau faptul că atât realme 9 Pro, cât şi realme 9 Pro+ vor veni cu procesoare Qualcomm Snapdragon 870 şi ecrane AMOLED cu refresh rate de 120 Hz.

realme 9 Pro+

realme a utilizat deja acel CPU pe un realme GT Neo şi GT Explorer Master, cu rezultate pozitive în benchmark-uri. realme 8 pro avea doar un Snapdragon 720G, care nu era chiar future proof şi nici chiar ideal pentru gameri. Totuşi realme 8 Pro a impresionat prin autonomia uriaşă şi prin zoom-ul "din crop", obţinut folosind camera principală de 108 MP. Plus astro fotografia şi astro videografia (detalii aici). 

Se pare că noile modele realme 9 Pro şi 9 Pro+ vor rămâne la camere de 108 MP pentru senzorul principal. Cel puţin un model din seria realme 9 va sosi cu procesor MediaTek, mai afirmă sursa. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×