realme este compania cu cea mai mare creștere din ultimul an din punct de vedere al vânzării, dar și al popularității. Am observat pe grupurile de Facebook oameni care încă nu sunt siguri dacă să își achiziționeze sau nu un telefon din portofoliul companiei, majoritatea îngrijorărilor având legătură cu actualizările software. Ei bine, trebuie să știți că realme are un sistem bine pus la punt, oferind utilizatorilor inclusiv șansa de a se înscrie în programe Beta pentru a testa cel mai nou OS disponibil.
Acest lucru se întâmpla și în luna decembrie a anului trecut în cazul lui realme GT Master Edition și a lui realme X7 Max 5G. După o perioadă în care Android 12 s-a aflat în fază beta, azi actualizarea a sosit sub forma unui build stabil ce aduce inclusiv noua interfață realme UI 3.0 la bordul acestor telefoane. Vă reamintesc că realme GT Master Edition a fost testat în urmă cu ceva timp și de noi, iar el a primit o recenzie detaliată pe care o puteți urmări mai jos.
Primul contact cu realme UI 3.0 aplicat peste Android 12 a avut loc odată cu testarea noului smartphone realme 9 Pro+. Această interfață este mai colorată și mai plină de viață, iar ea aduce o mulțime de posibilități de personalizare pentru utilizatori. Există şi opţiuni pentru notificări şi bară status, dar şi setări de Privacy. Aici apare un manager de permisiuni, dar şi un dashboard care arata istoricul de resurse ale telefonului acesate în ultimele 24 de ore şi mă refer în special la cameră şi microfon, dar şi la localizare.
Actualizarea se livrează sub forma versiunii RMX3360_11.C.05 pe realme GT Master Edition. Totuși, merită menționat că ea este livrată în valuri, momentan utilizatorii din India fiind singurii care au primit update-ul. Utilizatorii din Europa ar urma să primească actualizarea în următoarele zile. realme GT Master Edition este un smartphone super high midrange destul de apreciat pe plan local, mai ales de către gameri.
El aduce un display Super AMOLED de 6.43 inch, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. La interior se află un procesor Qualcomm Snapdragon 778G, dar și 6 sau 8 GB de memorie RAM și 128 GB sau 256 GB de stocare. E văzuți de mulți ca un „realme GT 5G Lite” sau o alternativă la Galaxy A52/A52s de la Samsung. Vine cu baterie de 4300 mAh, se încarcă foarte rapid, la 65W și aduce o cameră principală în spate de 64 MP, una ultrawide de 8 MP, dar și una macro de 2 MP. Filmează 4K la 30 FPS și aduce opțiuni Bokeh Flare.
În cazul în care v-am făcut curioși și aveați nevoie de un astfel de smartphone, el e disponibil acum la evoMAG pentru doar 1.249 lei. Îl găsiți aici!