Nu a trecut mult timp de la debutul lui Realme GT 5G și deja vorbim despre o nouă variantă intitulată Realme GT Neo și recent confirmat de către brand prin intermediul unui teasere. A venit de curând și certificarea sa TENAA iar astăzi este momentul în care aflăm că lansarea sa se lasă așteptată pe data de 31 martie, chiar la final de lună.
Avem și un teaser nou cu această ocazie, material pe care îl vedeți mai sus și care reconfirmă prezența procesorului MediaTek Dimensity 1200 la interior. În cazul în care ați uitat, acesta este un cipset dezvoltat pe arhitectură de 6nm și cu o configurație de tip 1+3+4, unde avem un procesor puternic Cortex-A78 de 3.0 GHz. Primim și GPU Mali-G77.
Cât despre celelalte dotări ale acestui telefon, știm că va aduce un ecran de 6.55 inch curbat lateral - fiind aparent primul model Realme cu o astfel de abordare de design. Avem și decupaj selfie bulină în ecran, Android 11 preinstalat din fabrică și o baterie de 4400 mAh dual-cell (2x 2200 mAh) cu suport pentru alimentare rapidă la 65W.
Detaliile complete le aflăm pe 31 martie și cu siguranță ne așteptăm la un preț mai bun.