Pe paginile de social-media Redmi și Xiaomi au apărut mai multe teasere în ultimele zile cu privire la Redmi Note 8 (2021). Telefonul a debutat astăzi și se vrea o reîmprospătare a modelului lansat în 2019. Acest nou terminal sosește după ce Redmi a anunțat că au fost vândute peste 25 de milioane de unități din seria Note 8, astfel că se vrea un fel de “ediție aniversară” a modelului de bază. Avem detalii despre ce aduce nou mai jos.
Designul noului telefon este similar cu varianta originală. El are un ecran de 6.3 inch în diagonală, LCD, cu rezoluție Full HD+ și protecția Gorilla Glass 5 aplicată peste. În spate regăsim un setup de camere quad, senzorul principal are 48 MP și este acompaniat de unul de 8 MP ultrawide, unul de 2 MP Macro și unul de 2 MP Bokeh. Camera selfie de 13 MP este integrată în decupaj picătură, păstrând look-ul “clasic” regăsit pe multe smartphone-uri din 2019.
Tot la interior regăsim o baterie de 4000 mAh care se poate încărca la 18W, însă în cutie vom primi un încărcător de 22.5W. Redmi Note 8 (2021) sosește în două versiuni, ambele având 4GB RAM și 64GB sau 128GB de stocare. O altă diferență între modelul original și noul Redmi Note 8 este că telefonul rulează Android 11 direct din cutie cu interfața MIUI 12.5 aplicată peste. Avem parte și de un downgrade totuși, camera poate filma doar Full HD la 30 FPS, în timp ce modelul original putea filma 4K la 30 FPS.
Redmi Note 8 (2021) va fi comercializat în nuanțe precum Neptune Blue (albastru), Moonlight White (alb) și Space Black (Negru). Memoria este tip eMMC 5.1, telefonul are un slot pentru cardurile MicroSD, iar pe partea de conectivitate regăsim WiFi Dual-Band, Bluetooth 5.2, jack de 3.5 mm pentru căști și avem un cititor de amprente lateral. Totuși, telefonul nu are NFC, însă păstrează senzorul infraroșu (IR) în partea superioară.
Nu a fost dezvăluit încă prețul noului terminal, însă ar urma ca acesta să fie destul de accesibil. Ar urma deci teoretic să plece de pe la 140-150 de euro.