La câteva zile după ce Xiaomi a confirmat existenţa lui Redmi Note 8 (2021), aflăm noi detalii despre acest terminal. Debutul unui telefon din 2019 revigorat şi adus la standarde de 2021 are loc pentru a sărbători vânzările de 25 de milioane de unităţi ale originalului. Avem detalii despre CPU, cameră, ecran mai jos.
Ştim cu siguranţă că Redmi Note 8 (2021) va avea un ecran cu breton picătură şi cu diagonală de 6.3 inch. În plus, Xiaomi a confirmat şi că vom găsi un procesor MediaTek Helio G85 la interior, care se mai găseşte şi pe Realme Narzo 30A, Realme 7i, Redmi Note 9. De asemenea, Xiaomi confirmă existenţa unei camere quad în spate, cu senzor principal de 48 MP, fără a detalia totuşi şi restul de senzori.
Ştim totuşi că vom avea camere ultrawide, macro şi bokeh la bord. Imaginile dezvăluite până acum cu telefonul au prezentat şi un cititor de amprente în spate şi două variante de culoare. Device-ul are un design similar cu modelul din 2019, cu spate care prinde lumina ca nişte unde pe apă. Aflăm şi că vom avea suport pentru încărcare la 22.5W, iar bateria ar putea fi una de 4300, 4500 sau chiar 5000 mAh.
Aşteptăm şi rezoluţie Full HD, Android 11 cu MIUI 12 peste şi dacă ar fi să ghicesc, aş spune că primim aceeaşi cameră selfie de 13 MP, iar în spate camera ultrawide de 8 MP, Macro de 2 MP şi Bokeh de 2 MP. Încă nu avem dată de lansare, dar cred că în maxim 2 săptămâni terminalul va fi pe piaţă.



