S-a grăbit lumea să îngroape iPhone-ul aniversar? Pare că da, cel puțin dacă vorbim despre designul centrat pe sticlă pregătit pentru 2027. Informațiile apărute astăzi arată că Apple continuă dezvoltarea noilor modele Pro, iar aici apare și explicația pentru zvonurile contradictorii din ultimele ore: ar fi existat două proiecte diferite, nu unul singur.
Mai devreme, un raport Jefferies sugera că Apple ar fi abandonat iPhone-ul „all-glass” din cauza randamentelor slabe de producție. Am scris și noi despre problemele întâmpinate de proiectul aniversar. Numai că lucrurile sunt ceva mai nuanțate: versiunea anulată ar fi fost un concept și mai ambițios, cu și mai multă sticlă, abandonat într-o etapă timpurie de dezvoltare.
Proiectul care merge mai departe este însă tot unul destul de spectaculos. Apple ar pregăti pentru 2027 două modele Pro, cunoscute intern drept V73 și V74, cu sticlă pe față și pe spate care se curbează spre laterale. Între cele două suprafețe ar rămâne o bandă metalică subțire. Nu e chiar acel iPhone sculptat parcă dintr-o singură bucată de sticlă, dar nici actuala formulă cu muchii metalice bine delimitate.
Și nu e prima dată când auzim despre direcția asta. Dacă ne aducem aminte încă din mai 2025 scriam despre iPhone-ul aproape complet din sticlă pregătit pentru 2027, iar ulterior au apărut informații despre un posibil salt direct la denumirea iPhone 20. Anul viitor se împlinesc 20 de ani de la primul iPhone, deci momentul ales pentru o schimbare serioasă de design nu pare deloc întâmplător.
Rămâne neclar cât de departe va merge Apple cu partea frontală. Au existat zvonuri despre Face ID și camera selfie ascunse sub ecran, inclusiv pentru un posibil iPhone 20 Pro Max, dar aici informațiile sunt mai puțin consistente. Așadar, sticla curbată pare să rămână în cărți; un iPhone fără absolut niciun decupaj vizibil este încă altă discuție.
Până la urmă, raportul despre anulare pare să fi prins proiectul greșit. Apple ar fi renunțat într-adevăr la o versiune extremă, greu de produs, dar designul „glass-centric” pentru generația aniversară din 2027 continuă să fie dezvoltat. Iar dacă V73 și V74 ajung până la producția de serie în forma descrisă acum, aniversarea iPhone-ului încă are șanse să aducă schimbarea vizuală pe care o așteptăm de câțiva ani.
