Xiaomi Civi 5 Pro vine cu design nou de cameră, procesor Snapdragon 8s Gen4 și îl vedem global curând drept model Lite

1.159 ori
<b>Xiaomi Civi 5 Pro vine cu design nou de cameră, procesor Snapdragon 8s Gen4 și îl vedem global curând drept model Lite</b>Aniversarea Xiaomi de 15 ani a fost marcată de numeroase lansări, iar câteva dintre acestea sunt procesorul Xiaomi XRING O1, smartphone-ul Xiaomi 15s Pro sau SUV-ul electric YU7. A venit de asemenea și modelul mid-range

Aniversarea Xiaomi de 15 ani a fost marcată de numeroase lansări, iar câteva dintre acestea sunt procesorul Xiaomi XRING O1, smartphone-ul Xiaomi 15s Pro sau SUV-ul electric YU7. A venit de asemenea și modelul mid-range Xiaomi Civi 5 Pro pe care îl descoperim mai jos și care ar putea debuta eventual global drept un Lite. 

Xiaomi Civi 5 Pro

Ce atrage din start la Xiaomi Civi 5 Pro este modulul de cameră cu design nou, unul circular pe care plutesc cele 3 camere ca pe o insulă. Este plasat semi-central și avem și un bliț dual lângă, însoțit de logo-ul LEICA. Setup-ul implică o cameră wide de 50 mpx, f/1.63, OIS + 50 mpx telemacro f/2.0, 60mm + 12 mpx ultra-wide, 120 grade. Pentru selfie-uri avem 50 mpx cu AF.

Xiaomi CIVI 5 Pro

Telefonul ne aduce ecran AMOLED FHD+ de 6.55 inch cu muchii foarte înguste, 120Hz refresh rate, PWM dimming la 2560 Hz și 3200 nits luminozitate în peak. Avem procesor Snapdragon 8s Gen4, până la 16 GB RAM și 512 GB stocare plus o baterie de 6000 mAh cu încărcare la 67W pe fir.

Specificații:

  • Display: 6.55 inch AMOLED, FHD+, 120Hz
  • Procesor: Snapdragon 8s Gen4
  • Configurații: 12/16 GB RAM + 256/512 GB stocare
  • Cameră selfie: 50 mpx, AF
  • Cameră spate: 50 mpx wide, OIS + 50 mpx telephoto + 12 mpx ultra-wide
  • Conectivitate: 5G, WiFi 7, NFC, USB-C
  • Baterie: 6000 mAh, 67W
  • OS: HyperOS 2
  • Dimensiuni: 157.05 x 73.2 x 7.45 mm, 184 rame
  • Culori: violet, roz, maro, alb, negru

Pare a fi un rival de Honor 400, dacă ne uităm la diagonală. Ca preț, telefonul pornește de la 370 de euro în China și acum rămâne de văzut dacă îl vom vedea global sub alt nume. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×