Astăzi, la mijloc de săptămână, vine și lansarea unui nou smartphone pliabil - nu tocmai nou ce-i drept, ci o variantă diferită de Galaxy Z Fold 2 pe care Samsung o lansează pe piața din China. Se numește Samsung W21 5G și avem de-a face cu același hardware ca pe modelul Fold mai sus amintit, schimbarea fiind una din punct de vedere estetic după cum se poate vedea în imaginile de mai jos.
Avem aici parte de un telefon vopsit într-o nuanță de auriu și nu doar atât, ci și un spate cu gradient liniar. Tot aici apare logo-ul China Telecom și aflăm că primim un slot pentru două cartel SIM fizice. Ce mai apare ca diferență este un pachet de servicii concierge pe care Samsung îl oferă cumpărătorilor din China.
În materie de dotări avem același ecran principal Dynamic AMOLED de 7.6 inch, un ecran extern Super Amoled de 6.23 inch și la interior puternicul procesor Snapdragon 865+. Singura configurație disponibilă pentru W21 5G este cea cu 12 GB RAM și 512 GB stocare flash. Și la camere lucrurile stau la fel ca pe Galaxy Z Fold 2, la fel și bateria de 4500 mAh cu încărcare pe fir la 25W și wireless la 11W.
Prețul telefonului este de 2179 euro în China și este disponibil în regim de precomandă.