E o mică sau mare problemă cu noul format de pliabile, cel lat, cel pe care Apple ni-l pregătește pentru această toamnă și totodată același pe care și rivalul Samsung vrea să îl lanseze în mainstream chiar luna viitoare în iulie. Problema nu ține de producție sau construcție, ci de nume. Atât în cazul Apple cât și al producătorului sud-coreean nu avem un nume oficial bătut în cuie, cu zvonuri pentru iPhone Fold și Ultra sau Galaxy Fold8 și Galaxy Fold Wide pentru celălalt model.
Acum apare în ecuație un nume la care nu ne-am fi gândit, asta în tabăra celor de la Samsung. Pe web au apărut în ultimele ore fotografii cu accesorii Samsung ce par a fi originale, pe cutia cărora stă înscris numele Galaxy New Fold. Cu AI-ul atât de priceput în a edita fotografii în aceste zile e greu de spus dacă privim spre imagini reale aici, iar legat de nume într-o oarecare măsură ar avea sens.
Compania vrea să accentueze cât de nou este smartphone-ul pliabil și formatul adoptat, astfel încât e dispusă să folosească și un nume sugestiv. Îmi imaginez scenariul în care cineva vede telefonul lansat iar apoi ajunge într-un magazin Samsung și întreabă doar de noul Fold și ce să vezi chiar ăsta e numele.
Precendentul zvon cum că pliabilul lat s-ar numi Galaxy Z Fold8 aș zice că ar pica în ideea în care publicul se așteaptă la un succesor direct pentru Fold7, ceea ce nu ar fi cazul. Cel mai plauzibil e Galaxy Z Fold8 Wide, dar nici New Fold nu sună tocmai rău la final de zi..

