Samsung Electronics România & Bulgaria ne anunță astăzi prin intermediul unui comunicat de presă despre o schimbare la nivel de conducere petrecută în cadrul companiei. Astfel, Victor Armășelu este numit vicepreședinte al Samsung Electronics România & Bulgaria, fiind primul angajat român care preia această poziție.
Este și printre puținii manageri locali la nivel european care ajung într-un asemenea post. Despre Victor Armășelu aflăm că s-a alăturat în cadrul Samsung Electronics România în 2012. A ocupat rând pe rând posturile de Head of Visual Display România, din 2014 a fost Director Consumer Electronics pentru România și din 2016 și pentru Bulgaria. Înainte de Samsung, Victor Armășelu și-a dezvoltat expertiza în domeniile vânzări și distribuție, major accounts management, trade și brand marketing și managementul relațiilor cu clienții.
A ocupat funcții comerciale de top-management și antrepreonoriat în diferite industrii: B2B Chemicals - Manager Regional Loctite în cadrul Henkel România, Automotive - Director Corporate Sales la Importatorul Volvo Cars: FMGC - Vicepreședinte vânzări, distribuție și trade marketing în cadrul SABMIller (Ursus Breweries) și Antreprenoriat - Consultanță managerială.
Cât despre responsabilitățile care îi revin, acestea implică stabilirea viziunii și coordonarea strategiilor comerciale pentru consolidarea poziției companiei de piață și atingerea obiectivelor de afaceri dorite. Victor Armășelu a declarat următoarele:
„Mă bucură numirea în funcția de Vicepreședinte al companiei și mă simt onorat să fiu primul român care preia această responsabilitate, până acum deținută în România doar de manageri sud-coreeni. Este un semn al aprecierii Companiei Samsung Electronics pentru modul în care subsidiara din România și Bulgaria a contribuit la dezvoltarea afacerilor la nivel local și european și reprezintă un semn al încrederii în managementul român. Un nou capitol începe acum și sunt încrezător că vom reuși să consolidăm poziția de lider pe care o deținem în prezent.”
Nu în ultimul rând mai aflăm că Victor Armășelu este absolvent al Universității Maritime Constanța, fiind licenția Chief Maritime Engineer cu 7 ani de experiență în transport maritim internațional și deținător al unui E-MBA al Universității Kennesaw (Atlanta, SUA).