Samsung Galaxy A52 5G apare listat de mai multe magazine europene, alături de preț și specificații

7.855 ori
<b>Samsung Galaxy A52 5G apare listat de mai multe magazine europene, alături de preț și specificații</b>Pe data de 17 martie avem notat în calendar și debutul smartphone-ului Samsung Galaxy A52 5G, terminal care potrivit leak-urilor din ultima perioadă va aduce upgrade-uri notabile la nivel de cameră foto și ecran

Pe data de 17 martie avem notat în calendar și debutul smartphone-ului Samsung Galaxy A52 5G, terminal care potrivit leak-urilor din ultima perioadă va aduce upgrade-uri notabile la nivel de cameră foto și ecran. În așteptarea acestui eveniment de lansare erau inevitabile listările din partea retailerilor, fix ce descoperim astăzi în țări precum Polonia și Germania.

Galaxy A52 5G

Aflăm că telefonul a apărut listat în Polonia pentru suma de 415 euro în varianta cu 6 GB RAM și 128 GB stocare flash, cât și pe Amazon Germania la prețul de 450 euro doar că aici nu apare menționată configurația în care este comercializat. Sumele convertite în lei ar fi de 2.000 - 2.200 lei pentru acest Galaxy A52 5G.

Galaxy A52 5G

Cât despre dotări, știm că telefonul va aduce procesor Snapdragon 750G, un ecran Super AMOLED de 6.5 inch cu rezoluție Full HD+, rată de refresh de 120Hz și un decupaj selfie bulină. Mai primim cameră foto quad în spate (64 mpx wide + 8 mpx ultra-wide + 5 mpx macro + 2 mpx bokeh), certificare IP67 pentru rezistență la apă și praf și baterie de 4500 mAh cu încărcare la 25W.

Nu este clar dacă vom vedea și aici difuzoare stereo și OIS pentru camera foto principală precum Galaxy A72 5G, dar ne vom convinge pe data de 17 martie cum stau lucrurile. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×