Cu ceva întârziere din motiv de treabă multă am finalizat şi Mobicast #346, cel mai nou episod de podcast şi videocast săptămânal. De această dată se lasa cu o dezbatere despre AI şi rolul său în viaţa noastră, dar şi cu detalii despre proiectoarele Epson proaspăt lansate în România, ceasul LIDL Crivit, care a debutat în oferta LIDL pe 4 martie, dar şi Redmi Note 10 şi el lansat recent.
Vorbim despre dreptul la reparaţie al produselor electronice din Europa, despre cine domina piaţa de streaming din România, dar şi despre noi televizoare Samsung. Avem şi răspunsuri la întrebări, dar şi secţiunea Diverse, cu seriale, un restaurant indian încercat de mine şi jocuri noi Final Fantasy pe mobil. Nu uitaţi că ne găsiţi şi pe Anchor.fm, Spotify, iTunes, Google Podcasts.
Iată dezbaterea săptămânii: "Ai lăsa un AI să îţi organizeze viaţa?"
Pornind de la serialul "Brave New World" şi viziunea distopică a AI-ului Indra, m-am gândit cum ar fi să fim constant conectaţi la un AI care să ne facă planurile zilnice, să ne preia din taskuri, să ne ghideze şi îndrumeze mereu. Sunt o sumedenie de implicaţii morale, etice, spirituale şi le dezbate în două tabere: PRO şi CONTRA.
PRO:
- precizie, nu mai întârzii, nu mai uiţi nimic, eşti mai bine organizat
- economiseşti timp
- îţi poate salva viaţa
- poţi câştiga mai mult, suplini o echipă de oameni
- ar scădea infracţionalitatea
CONTRA:
- spiritul uman ar fi estompat
- riscul ca creatorul AI-ului să controleze masele
- a greşi e important
- viaţa ar fi plictisitoare
- nu poţi trage pe nimeni la răspundere, accountability
Vă aştept să comentaţi pe subiect pe YouTube şi pe Forum.
Iată ce am mai publicat pe YouTube în ultima săptămână:
- Oppo A15s Unboxing
- Ceas Fitness LIDL Unboxing
- Vivo Y70 Review
- Vivo Y20s Review
Iată şi ştirile săptămânii
1. Europenii vor primi dreptul la reparaţie şi poate şi garanţie extinsă pentru electronice.
2. Avem un studiu care ne arată cine domină piaţa de streaming din România şi cu ce ecart. Bătălie între Netflix, HBO Go, Amazon Prime.
3. Revolut Bank a debutat în ţara noastră.
4. Oppo a devenit cel mai mare producător de telefoane din China, iar locul 2 surprinde, nefiind vorba de Huawei.
5. Realme GT 5G a debutat, un telefon cu spate din piele, cu design inspirat de maşinile de curse şi cel mai bun CPU Snapdragon 888.
6. Nubia Red Magic 6 Pro a debutat oficial, că primul telefon cu 18 GB RAM la bord şi primul cu refresh rate de 165 Hz.
7. Oppo Find X3 Pro a primit teasere şi video hands on înainte de lansarea de pe 11 martie.
8. Ceasul de fitness LIDL Crivit a sosit în oferta LIDL pe 4 martie şi l-am scos din cutie şi testat rapid.
9. Epson a prezentat cele mai noi proiectoare ale sale pentru acasă, pentru office şi inclusiv modele 4K şi short throw în România.
10. Xiaomi a lansat seria Redmi Note 10 global, modele cu camere generoase, refresh rate mare, baterii mari cu încărcare rapidă. Sunt şi modele Redmi Note 10 Pro, Redmi Note 10, Redmi Note 10 Pro Max.
11. Samsung a dezvăluit noi televizoare 4K, 8K, QLED şi altele cu noi tehnologii TV.
12. Realme a oferit detalii despre camera de 108 MP care va sosi pe telefoanel Realme 8 Pro.
13.Meizu şi Meizu 18 Pro au venit cu procesoare Snapdragon de top şi design copiat după seria S21, cel puţin la cameră.
14. Vivo S9 şi Vivo S9e 5G au debutat oficial, cu dotări de top, breton picătură old school.
Întrebări:
Am ajuns şi la întrebări şi văd că nu aţi mai postat întrebări pe Forum, doar pe YouTube. Am fost întrebat un lucru de bun simţ şi anume cum rămâne cu apelurile video dacă dispar camerele frontale, dezbaterea trecută. Am avut şi un curios cu privire la cartela de acum 4 ani şi în ce măsură suportă semnal 5G. Cineva a fost curios dacă MWC Shanghai s-a ţinut în condiţii normale şi în ce măsură merită luate Galaxy Buds Live sau Huawei FreeBuds 3. Un tânăr a avut o nelămurire cu privire la căştile Bose QC 35 II, iar câţiva au fost curioşi când apare Galaxy A72 în România. Un alt fan s-a întrebat dacă Moto G30 are Google Assistant sau nu. Mulţi au avut tendinţa de a vota contra dispariţiei camerelor selfie.
Diverse:
1. Am văzut serialul "Brave New World" pe Netflix, un SF distopic inspirat de o carte de Aldous Huxley. Prezintă o lume în care toţi oamenii sunt conectaţi la un AI, îşi aparţin cu toţii unul altuia şi a dispărut monogamia şi intimitatea. Toţi trăiesc doar pentru grup şi iau mereu pastile pentru a evita să simte emoţii. Joacă Demi Moore, dar şi Alden Ehrenreich, cel din "Han Solo". Alden este un "sălbatic", care ajunge în lumea aceasta New London şi e şocat de societatea modernă. El provoacă o revoltă şi îi învață pe oameni să simtă din nou. Episodul 1 e slab, deci trebuie să aveţi răbdare cu serialul, pentru că devine bun.
2. Final Fantasy VII jocuri pe mobil - Două noi jocuri de mobil Final Fantasy VII au fost anunţate, The First Soldier, un battle royale cu magii şi summon, dar şi Final Fantasy Ever Crisis, care reuneşte Final Fantasy VII şi toate spinoff-urile într-un joc unitar, cu grafică cartoonish. Ambele jocuri vor fi gratuite pe mobil.
3. Am mâncat la restaurantul Kumar Agra Palace, un local cu mâncare indiană, în zona Vitan Mall din Bucureşti. Au mâncare foarte bună, peste Karishma, fostul meu loc preferat cu mâncare indiană. Au lipie naan foarte bună cu usturoi, butter chicken foarte picant şi aromat şi pui Biriani cu multe condimente, arome şi carne de calitate. E şi un piure de spanac cu bucăţi mari de brânză, care e foarte gustos şi destul de picant. Am mâncat şi prima oară Samosa, un fel de colţunaşi cu pate de legume la interior, cu o cocă foarte aromată.
Acesta a fost Mobicast 346 şi ne auzim săptămâna viitoare la o nouă editie.