Samsung Galaxy S25 Ultra înregistrează leak după leak, iar după ce recent am aflat că va aduce un upgrade de cameră ultra-wide, am văzut și primele randări ale sale, unele credibile. Astăzi vine o certificare China 3C menită să confirme suportul pentru conectivitate prin satelit și să aducă o veste rea pentru cei care sperau la o alimentare mai rapidă.
Telefonul apare aici în varianta SM-S9380 destinată pieței din China și vedem clar mențiunea suportului pentru conectivitate prin satelit, dar și a faptului că încărcarea maximă este de 45W, fără upgrade la acest capitol. Ținând cont de suma plătită e cam dezamăgitor să știi că o companie de top ezită în a adopta cele mai noi tehnologii precum Si/C de baterii cu densitate mai mare, pentru că nici mAh nu vor crește..
În altă ordine de idei, Galaxy S25 Ultra este așteptat să ne aducă procesor Snapdragon 8 Gen4, mai mult RAM decât predecesorul său și un setup foto identic celui de pe S24 Ultra, cu schimbarea fiind reprezentată de către camera ultra-wide așa cum spuneam mai sus.
Telefonul va măsura 162.8 x 77.6 x 8.2 mm și va cântări 219 grame. Din imaginile văzute anterior se distinge un design cu muchii plate, colțuri rotunjite și un artificiu vizual cu inele în jurul camerelor foto.