Samsung continuă cu lansările de noi telefoane și chiar zilele trecute a marcat debutul local pentru Galaxy A37 și Galaxy A57, modele mid-range pe care le avem chiar acum pe masa de teste. Acum că a trecut peste flagship-uri și mid-range-uri, pare că firma sud-coreeană își îndreaptă atenția către ediția FE, pentru că da, va exista și un S26 cu această particulă în nume.
Avem o primă apariție a lui Galaxy S26 FE, în GeekBench 6 și dacă sperai la un procesor Snapdragon din păcate speranțele ți s-au năruit, pentru că avem tot Exynos, un Exynos 2500 10-core, tactat la 3.30 GHz pe nucleul prime. Alături vine un GPU Samsung Xclipse 950 și vedem că varianta testată rulează Android 17 și are 8 GB RAM la bord.
.jpg)
Ca și scoruri, avem 2426 puncte single-core și 8004 puncte multi-core. Acest procesor este cel livrat anul trecut pe Samsung Galaxy Z Flip7, dar văd un ușor boost de performanță. Mă uit și la Galaxy A57 cu Exynos 1680 care a obținut la testele noastre 1365 puncte single-core și 4501 puncte multi-core, ca să vedem ce înseamnă diferența dintre un mid-range și un high mid-range.
Samsung Galaxy S26 FE apare aici cu seria SM-S741 și e interesantă mențiunea lui Android 17, asta dacă nu ar fi o greșeală. Dacă nu e cazul, atunci S26 FE ar putea fi primul Samsung cu noul OS la bord. Ca dotări așteptările sunt mici și cred că Samsung va păstra ecranul AMOLED 2X LTPO de 6.7 inch, configurațiile cu 8 GB RAM + 128/256 GB stocare.
Mi-e greu să cred că se umblă la cameră sau la baterie, astfel că în final doar procesorul este vizat de schimbare și poate vedem ceva modificări la design, unele minore.











